Administrația liberală a adus Iașului al doilea cel mai mare aeroport din România

    0
    155

    Aeroportul Internațional Iași devine al doilea cel mai mare aeroport din România cu inaugurarea noului terminal T4

    Astăzi a avut loc prezentarea noului terminal T4 al Aeroportului Internațional Iași, în urma unei investiții de 391.776.988,73 lei fără TVA, prin care anual pot trece 3,5 milioane de pasageri.

    În 2021, Consiliul Județean Iași a demarat proiectul de extindere și modernizare a infrastructurii aeroportuară a județului Iași la standarde europene prin care Aeroportul Internațional Iași devine astăzi al doilea cel mai mare aeroport din România cu o suprafață peste 31.000 de mp.

    Noul terminal T4 a fost construit de la zero în doar un an de zile cu 85% fonduri europene, 13% contribuția de la bugetul de stat și 2% contribuția din bugetul propriu.

    „Așa cum ne-am asumat în fața comunității, am reușit să construim un nou terminal la Aeroport. Putem spune, practic, că am construit un nou aeroport la Iași, pentru că noul terminal T4 a schimbat complet fața aeroportului și condițiile de călătorie pe care le vom putea oferi pasagerilor. Un aeroport dezvoltat înseamnă o comunitate dezvoltată, iar până când vom avea autostrăzile care să lege Iașul de vestul și de sudul țării, Aeroportul Iași este autostrada aeriană care ne conectează cu întreaga Europă. Modernizarea și extinderea Aeroportului Iași va avea, negreșit, un impact asupra tuturor ieșenilor și locuitorilor acestei regiuni, fie că vor fi sau nu pasageri. Un aeroport determină creșterea locurilor de muncă, a PIB-ului pe cap de locuitor, a salariilor, dar și creștere demografică. Vom vedea aceste schimbări în Iași în următorii ani și vom beneficia cu toții de pe urma dezvoltării pe care o va aduce faptul că de acum avem aici al doilea cel mai mare aeroport din România. Transmit mulțumiri sincere întregii echipe de la Consiliul Județean și de la Aeroportul Iași, proiectantului și constructorului, echipei care a asigurat serviciile de supervizare și dirigenție de șantier, tuturor lucrătorilor, partenerilor noștri și celor care ne-au sprijinit în acest proiect. Mulțumesc și Guvernului României, colegilor mei liberali care au susținut acest proiect în toate etapele sale, de la idee la implementare. Dezvoltarea și modernizarea aeroportului din Iași este strans legată de guvernarea liberală. Și în primul rând, mulțumesc ieșenilor care ne-au acordat încrederea în 2020, iar astfel, împreună, am ajuns să scriem povestea frumoasă a Aeroportului Iași.” a menționat Președintele Consiliului Județean Iași Costel Alexe.

    Noul terminal T4 are trei niveluri, șapte porți de îmbarcare, 20 de ghișee de check-in și 8 sisteme de self check-in. Cu o suprafață de peste 31.000 metri pătrați, Terminalul 4 este de 13 ori mai mare decât Terminalul 3, iar îmbarcarea pasagerilor se va face prin trei aviobridge-uri.

    Aeroportul din Iași are în apropiere un parc fotovoltaic care va asigura 20% din consumul de energie și o parcare extinsă cu 600 de locuri.

    La eveniment au fost prezenți Președintele Senatului Nicolae Ciucă, miniștrii Mircea Fechet, Raluca Turcan, Ligia Deca și europarlamentarii Rareș Bogdan și Dan Motreanu.