A fost semnat contractul de finanțare pentru reabilitarea infrastructurii de tramvai Iași-Dancu!

0
1633

Într-o postare pe pagina sa de facebook, Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor și Președintele PNL Iași, Costel Alexe, a anunțat faptul că astăzi, 25 iunie 2020, alături de primarul Municipiului Iași, Mihai Chirica și de ministrul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, Ion Ștefan, a semnat contractul cu finanțare europeană „Reabilitarea infrastructurii de tramvai Iași – Dancu”.

✅Lucrurile importante se fac la timp!🤝Am participat astăzi, alături de primarul Municipiului Iași, Mihai Chirica și de…

Gepostet von Costel Alexe am Donnerstag, 25. Juni 2020

Proiectul „Reabilitarea infrastructurii de tramvai Iași – Dancu” face parte din lista proiectelor municipalității finanțate prin intermediul Programului Operaţional Regional 2014 – 2020, Axa Prioritară 4 „Sprijinirea dezvoltării urbane durabile”.

Valoarea totală a acestuia este de 104.022.631,88 lei, inclusiv TVA (aproximativ 21,66 milioane de euro), iar durata de implementare de 36 de luni (din care 28 de luni durata de execuție a lucrărilor).

Ministrul a precizat că: „Este important ca autoritățile publice locale să investească în soluții de transport în comun prietenoase cu mediul. Modernizarea infrastructurii verzi, achiziționarea de tramvaie, troleibuze sau autobuze hibrid sunt pași concreți pentru reducerea poluării și încurajarea transportului public în detrimentul autoturismului personal“.