A fost semnat certificatul de urbanism pentru construirea Spitalului Regional de Urgenţă Iaşi

0
881

În cursul zilei de astăzi, 20 mai, primarul municipiului Iaşi, Mihai Chirica, a semnat certificatul de urbanism necesar continuării proiectului de construire a Spitalului Regional de Urgență de la Iași. Solicitarea a venit de la Ministerul Sănătății, instituție care gestionează acest proiect, și vine la aproape două luni după ce autoritățile române, precum și Primăria Municipiului Iași au primit de la Comisia Europeană comunicarea oficială privind aprobarea finanțării europene pentru Spitalului Regional de Urgență de la Iași.

„Sunt extraordinar de bucuros că acest proiect vital pentru Iași, pentru regiunea Moldovei și pentru întreaga țară continuă cu pași repezi, mai ales în situația deosebită cu care ne confruntăm și în care apreciem cu atât mai mult investițiile în domeniul medical. Mulțumesc din nou tuturor specialiștilor, consultanților, funcționarilor și autorităților românești și europene care au lucrat la acest proiect care va salva vieți. În mod deosebit vreau să mulțumesc reprezentanților Ministerului Sănătății pentru implicare și pentru celeritatea demersurilor și îi asigur că Primăria Municipiului Iași și eu, personal, vom rămâne aceiași parteneri dedicați în realizarea acestui proiect”, a declarat primarul Mihai Chirica.

Primăria Municipiului Iași a început demersurile pentru acest proiect la sfârșitul anului 2016. Prin Hotărârea Consiliului Local nr. 373 / 25 noiembrie 2016, modificată prin Hotărârea Consiliului Local nr. 170 / 5 mai 2017, a fost aprobată transmiterea unui teren în suprafață de 120.000 de metri pătrați, situat în zona Moara de Vânt, din domeniul public al Municipiului Iași și administrarea Consiliului Local Iași în domeniul public al Statului și administrarea Ministerului Sănătății.

Municipalitatea ieșeană a realizat studiile de urbanism, de arpentaj cadastral (ridicarea topografică) și geotehnic și a obținut următoarele avize: de mediu, de oportunitate, al Comisiei de urbanism, al Comisiei de circulație, al Comisiei de versanți, ANIF, GIS Cadastru, Poliției Rutiere, SRI, Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Agriculturii, Autorității Aeronautice Civile Române și Administrației Naționale „Apele Române”. Totodată, au fost obținut avizele pentru alimentare cu apă, canalizare, energie electrică, gaze naturale, telefonie, salubritate, securitate la incendiu, protecție civilă și sănătatea populației și, în cele din urmă, avizul unic din partea Consiliului Judeţean.

În cadrul unei ședințe extraordinare organizate pe 21 martie 2018, Consiliul Local Iași a adoptat în unanimitate Planul Urbanistic Zonal pentru Spitalul Regional de Urgență. Până acum, proiectul Spitalului Regional de Urgență de la Iași a rămas cel mai avansat dintre cele trei incluse în programul național, care mai include investiții similare la Cluj-Napoca și Craiova.

Conform studiului de fezabilitate, Spitalul Regional de Urgență de la Iași va avea 850 de paturi, dintre care 776 pentru îngrijire medicală acută şi 74 pentru îngrijirea critică. De asemenea, unitatea medicală va deţine toate specialităţile unui spital de urgenţă, urmând a fi dotată cu tehnologie de ultimă generaţie.

Valoarea proiectului este estimată la circa 470 de milioane de euro, din care 361 milioane construcția, iar 99 milioane dotările medicale.

Durata de realizare a investiţiei, conform studiului de fezabilitate, este de 84 de luni, durata efectivă de construcţie fiind de 48 de luni.