Ministrul Costel Alexe după întâlnirea cu ÎPS Teofan: Parteneriat încheiat între viitoarea conducere CJ Iași, Primărie și Mitropolie pentru a ajuta la reabilitarea bisericilor și mănăstirilor

0
915

La invitația Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, a avut loc aseară, 7 august, la Palatul Mitropolitan din Iași, o întâlnire de lucru la care au participat ÎPS Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, Marcel Boloș, Ministrul Fondurilor Europene, Costel Alexe, Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, și Mihai Chirica, primarul Municipiului Iași.

În cadrul întâlnirii s-a discutat despre necesitatea atragerii de noi fonduri nerambursabile din programele și axele dedicate pentru monumentele de cult. Astfel, s-a degajat ideea ca monumentele istorice de cult din zona rurală vor avea la dispoziție, pe lângă axele deja existente și cele din exercițiul financiar 2021-2027, noi fonduri europene dedicate pentru reabilitare din programul european de reziliență și recuperare economică, proiecte ce vor trebui accesate în cursul anului 2021 și finalizate până în 2025. 

Având în vedere numărul mare de monumente istorice de categorie A și B (importanță națională și universală) din arealul județului Iași și al Moldovei, s-a subliniat că acestea vor beneficia astfel de un ajutor important care să sporească gradul de accesibilitate al beneficiarilor tocmai printr-o cofinanțare scăzută.

Totodată, membrii Guvernului au anunțat că Executivul pregătește o linie de finanțare specială prin care, unitățile de cult, în parteneriat, vor putea crea centre de tratament sau paliative, o noutate pentru accesarea fondurilor europene în România.

ÎPS Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, a prezentat proiectele cu finanțare europeană pe care Mitropolia Moldovei și Bucovinei le-a realizat până acum, abordând totodată și planurile de viitor în privința Palatului Mitropolitan Iași și a altor proiecte de reabilitare sau investiționale.

În cursul întâlnirii, Ministrul Costel Alexe, candidat la Președinția Consiliului Județean a propus realizarea unui parteneriat pe viitor între noua conducere CJ, primărie și Mitropolie, care să grăbească reabilitarea monumentelor istorice din județ și municipiu prin crearea unui circuit pentru turismul ecumenic. 

„După ce voi deveni președintele Consiliului Județean, vom realiza, începând cu luna octombrie, cu Primăria Municipiului Iași și cu Mitropolia Moldovei și Bucovinei o formă de parteneriat pentru ca un număr de monumente istorice de cult din județul și municipiul Iași să fie incluse într-un amplu proiect de reabilitare cu finanțare europeană. Acest angajament vine să confirme numeroase idei și proiecte din programul meu de guvernare a județului pentru 2020-2024 care este practic în dezbatere publică. Vom prioritiza mânăstirile și bisericile cu valoare de patrimoniu însemnată din municipiu și județ, pentru a contribui nu doar la accesarea de fonduri europene pentru reabilitare prin cofinanțare, dar și printr-un suport pe partea de administrare. Includerea lor într-un circuit pentru turismul ecumenic va fi un mare avantaj pentru toți factorii implicați: parohii, industria HoReCa, firme de turism etc. În același timp, nu pot să nu remarc faptul că actualul președinte al CJ Iași a neglijat complet acest capitol, ignorând orice solicitare din partea Mitropoliei sau a parohiilor din județ, dovedind încă o dată incompetență și rea-voință”  a declarat Costel ALEXE. 

În cadrul aceleași întâlniri, ÎPS Teofan a propus crearea unui instrument de sprijin sau finanțare local guvernamental ori comunitar pentru patrimoniul imobil aflat în posesia unităților de cult (manuscrise vechi, obiecte bisericești, veșminte) cu valoare de patrimoniu inestimabilă, multe aflate în diverse stadii de degradare.