Manipulare ruşinoasă marca Maricel Popa. Prefectul a fost nevoit să dezmintă minciuna preşedintelui CJ Iaşi

0
2221

PSD Iaşi şi Maricel Popa au recidivat din nou cu fake-news-urile, aşa cum ne-au obişnuit încă din 2016, dar cu un accent alarmant după pierderea guvernării.

Într-o postare publicată zilele acestea, comunicatorii social-democraţi din Iaşi au rupt din context o fotografie încât să arate cât de harnic şi inimos este Maricel Popa în plină Pandemie, exceptând alocarea complet discreţionară de fonduri pentru o sală de sport la Schitu Duca, decizie asupra căreia a revenit după o tresărire de raţiune.

La atât se rezumă discernământul comunicatorilor PSD Iaşi şi, împlicit, liderilor acestora, astfel că a fost nevoie de o reacţie din partea prefectului judeţului Iaşi, Marian Grigoraş, pentru a demonta acest fake-news grosolan.

“Regret faptul că o livrare punctuală de câteva zeci de combineazoane și măști livrate de ISU, în 2 colete, unei unități spitalicești a fost utilizată de un actor politic pentru a arunca o concluzie asupra întregului efort făcut de Guvernul României la Iași. Consider că nu e momentul pentru astfel de răfuieli. Apreciez efortul tuturor actorilor implicați și scot în evidență multele acte caritabile făcute de ONG-uri si persoane fizice care, din fondurile proprii, au ales să sprijine acțiunile pe care autoritățile publice centrale sau locale le fac”, a precizat prefectul Marian Grigoraş.

Reacţii au venit şi din partea consilierilor judeţeni PNL, care i-au amintit lui Maricel Popa de incapacitatea acestuia de a atrage într-un proiect de luptă împotriva COVID-19, omologii săi din judeţele vecine.

“Un alt fake news sub marca înregistrată de acum a PSD. În primul rând, Maricel Popa s-a trezit târziu să demareze achiziţii pentru materiale şi echipamente, crezând probabil că sunt suficiente donaţiile din partea ONG-urile şi firmelor private. În capul celor de la PSD, anul a început acum două săptămani, iar consilierii judeţeni sunt de decor în CJ. Iar ajungem în paradigma în care Popa a făcut, a dres, a cumpărat, de parcă a facut el şi a plătit din banii lui. Normal că în mintea unor pesedişti, care au devalizat România în ultimii 8 ani, banii publici sunt confundaţi cu puşculiţa personală. Este penibil cum un eşec de proporţii, precum faptul că Maricel Popa nu a reuşit să atragă județele Moldovei în proiectul spitalului mobil, este prezentat ca fiind o mare victorie. Un singur judet a fost de acord să plătească trei milioane euro, judeţul condus de ‘Şoseţică’, rezultatul diplomaţiei lui Popa fiind o notă de plată de 15 milioane euro din bugetul judeţului Iasi. Băcaul nu a dat nimic. Pesediştii dau la pompă din greu acum, umflând gogoşile servite propriului electorat, încercând să deturneze atenţia de la dezastrul actual din sistemul sanitar de care sunt direct responsabili”, a apreciat Romeo Vatră, liderul grupului consilierilor judeţeni PNL Iaşi.