Liviu Brătescu, secretar de stat în Ministerul Culturii: “2019, un an dificil în Cultură sub administrația PSD “

0
972

Anul 2019 a fost unul în care domeniul Culturii a fost greu încercat în România aflată sub PSD, consideră istoricul Liviu Brătescu, secretar de stat în Ministerul Culturii și prim-vicepreședinte PNL Iași. Liberalul ieșean a sancționat derapajele social-democraților atât în nume propriu cât și în calitate de președinte a Comisiei de Cultură, Culte și Minorități Naționale a PNL:

➡️ Gravele probleme de la ICR sub mandatul Lilianei Țuroiu, care nu a reușit să ducă nici o formă de politică culturală coerentă, trebuie remediate, motiv pentru care am și protestat față de conducerea sa.

➡️ Ecaterina Andronescu reprezintă expresia eșecului oricărei încercări de reformare a sistemului educațional românesc, iar față de prezența sa în fruntea Ministerului Educației am luat atitudine.

➡️ Pentru o instituție publică, transparența și cheltuirea judicioasă a banilor reprezintă una din principalele sale obligații, motiv pentru care am depus un proiect de hotărâre a CA prin care SRTV să nu mai poată încheia contracte cu diverșii săi colaboratori care să cuprindă clauze financiare confidențiale.

➡️ În Buget nu au fost prevăzute sume nici pentru studiile de fezabilitate ale unor investiții precum clădiri pentru Operele Naționale din Iași, Cluj-Napoca și București.

➡️ Un al proiect-fanion al Culturii, cetățile dacice din Munții Orăștiei, a primit 0 lei.

➡️ După ce Ministerul Culturii a ratat Centenarul Marii Unirii în 2018, a reușit să își piardă credibilitatea și în 2019.

➡️ Domnul Teodorovici și susținătorii săi trebuie să înțeleagă: oamenii politici nu dictează jurnaliștilor cum să-și facă meseria.

➡️ Am purtat discuții în Comisia de Cultură, Culte și Minorități în jurul problematicii minorităților din România, căutând soluții la dificultățile pe care acestea le întâmpină.

➡️ Am protestat împotriva conducerii discreționare a TVR și m-am abținut în CA la votul bugetului pe 2019.

➡️ Am luat atitudine față de vandalizarea cimitirului evreiesc din Huși.

➡️ Tot în privința TVR, am intervenit când s-a încercat reducerea Consiliului de Administrație la o simplă mașinărie de vot fără drept de a se pronunța asupra unor programe.

➡️ Când PDG al SRTV ne-a anunțat că votul CA asupra raportului de activitate privește doar trimiterea documentului în Parlament, am declarat alături de alți doi colegi că nu particip la un asemenea vot.

➡️ Niciodată până la Daniel Breaz vreun ministru al Culturii nu a făcut o declarație mai deplasată decât aceasta: „Nu putem să blocăm toată țara, să nu mai construim nimic” și „nu să trăim doar din amintiri și reconstrucții”.

➡️ Domnul ministru nu trudește la adoptarea în Guvern a unor acte normative esențiale pentru domeniul de care este responsabil, precum Codul Patrimoniului.

➡️ Am luat atitudine la retezarea cu 30% a bugetului Administrației Fondului Cultural Național și tăierea finanțării artiștilor independenți.

➡️ Am atenționat cum acel OUG prin care se care comasa sub controlul unui secretar general adjunct al Ministerului Culturii aproape toată finanțarea pentru cultură din România, de ordinul sutelor de milioane de euro, reprezintă un nou atac asupra unuia dintre cele mai fragile sisteme din România.

➡️ Am avertizat în repetate rânduri că, pentru domeniul Culturii, guvernarea PSD înseamnă un dezastru și că va fi nevoie de ani întregi pentru a ieși din marasmul în care ne-a aruncat indolența față de cultură.

➡️ Zi de doliu în cultură: ca urmare a indolenței instituționalizate de un PSD corupt, problema patrimoniului arheologic din România a ajuns atât de gravă, încât în 14 iunie arheologii din România au intrat în grevă pe termen nelimitat.

➡️ În ședință a CA al SRTV am cerut explicații conducerii cu privire la rațiunea pentru care Liviu Dragnea, a fost prezent la două ediții ale emisiunii „Viața Satului”.

➡️ Am atras atenția asupra unor chestiuni dubioase privind managementul ICR, subliniate de Curtea de Conturi. Cum nici o faptă bună nu rămâne nepedepsită, directoarea Liliana Turoiu, prin intermediul unor interpuși, mi-a transmis să mă liniștesc și să șterg postarea.

➡️ În luna iunie, alături de ceilalți colegi din Comisia de Cultură, Culte şi Minorităţi a Partidului Național Liberal, am organizat dezbaterea „Modalități de finanțare a sectorului cultural independent în România”.

➡️ Am arătat cum o instituție de importanță națională, Palatul Culturii din Iași, dispune de doar 30% din fondurile necesare.

➡️ După arheologi, în iulie a venit rândul angajaților din muzee să protesteze față de aberanta „politică” întreținută de la Ministerul Culturii în fața deciziei ca MC să nu finanțeze infrastructura muzeală și să reducă drastic fondurile alocate.

➡️ Am analizat dezastrul de la Bacalaureat produs de Ecaterina Andronescu și cum vedem cum încă o generație este sacrificată de incompetența acesteia.

➡️ Am solicitat ca, la remanierea Cabinetului Dăncilă, pe lista de schimbări să fie și numele lui Daniel Breaz, ca urmare a dezastrului provocat de acesta: muzee fără bani, teatre fără fonduri, institute de cercetare trimit angajați în concediu forțat, AFCN nu mai poate oferi finanțare, clădirile monument istoric se prăbușesc etc.

➡️ În privința TVR, am cerut ca emisiunile să fie lipsite de intruziuni politice și să se oprească degradarea discursului public din emisiunile TVR sub conducerea doamnei Gradea.

➡️ „Nu poți obliga pe nimeni să citească” este afirmația uluitoare a ministrului Culturii, Daniel Breaz în 2019, declarat „Anul Cărții” și față de care am luat atitudine.

➡️ Dar domnul Breaz a devenit și ministru al Educației, cel care a aruncat total în haos administrația culturală românească și a devenit sinonim cu tăierile bugetare pe linie pentru artiști și instituțiile de spectacole și nu numai.

➡️ Pentru Daniel Breaz, Holocaustul împotriva Romilor este „un moment delicat, ca să nu îi spunem neplăcut”. Este o declarație de neconceput, pe care am taxat-o dur.

➡️ La Iași, Maricel Popa intenționa mutarea Bibliotecii Județene „Gheorghe Asachi” la periferia orașului – o mișcare pe care am împiedicat-o prin declarații publice.

➡️ Rectificarea bugetară din august a dus la tăierea bugetului Educației cu 1 miliard, moment în care am intervenit și la nivel public.

➡️ Ministrul Breaz a arătat care îi sunt valorile și gândirea când a declarat că Cerbul de Aur este „adevărata față a României”, pentru ca ulterior să emită o circulară prin care cere instituțiilor din subordinea lui să se finanțeze din venituri proprii.

➡️ Problemele TVR merită să fie în centrul atenției și suntem datori ca în guvernarea PNL să îi redăm strălucirea de altădată printr-o nouă politică și redând total independența editorială profesioniștilor din această instituție.