Romeo Vatră, liderul liberalilor din CJ: “Intrăm în 2020 fără niciun parc industrial județean”

0
1020

Consiliul Județean a intrat în anul 2020 fără niciun parc industrial funcțional, este concluzia liderului grupului consilierilor județeni PNL, Romeo Vatră. Liberalii spun că se apropie finalul de mandat a lui Maricel Popa la cârma CJ iar acesta nu a reușit să țină pasul cu ambițiile altor UAT-uri, precum Miroslava, în vreme ce Consiliul Județean Cluj lucrează la al cincilea parc industrial.

“Anul trecut, Maricel Popa a ținut-o langa cu pădurea de stâlpi de curent electric de pe terenul parcului industrial de la Lețcani, dar în ultimele trei luni a ținut în sertar soluția tehnică a EON, blocând astfel continuarea proiectului. Pentru mutarea stâlpilor EON sunt necesari 600.000 lei, bani care puteau fi alocați printr-o rectificare bugetară. Nu s-a întamplat asta. În urma proiectului pe care l-am propus în 2018, prin care se vor realiza două parcuri industriale noi la CJ, a apărut varianta parcului industrial de la Holboca și asocierea cu Miroslava la cele doua parcuri industriale existente. Nici în acest sens nu s-a întamplat mai nimic. La Miroslava, în vederea asocierii este necesară realizarea unui studiu numit Testului Investitorului Prudent, pentru care a cerut 150.000 lei , la care am aratat că pe același studiu și pe aceeași speță CJ Cluj a plătit doar 30.000 lei”, a declarat Romeo Vatră.

Liderul liberalilor din CJ a menționat că la Holboca nu se întâmplă nimic de jumătate de an.

“Trei viteze am remarcat în privința dezvoltării parcurilor industriale la Consiliul Județean Iași: încet, încetișor și deloc. PNL nu va vota bugetul județului din 2020 dacă nu sunt prevăzuți bani pentru execuția lucrărilor la parcul industrial din Lețcani”, a mai spus Romeo Vatră.