Klaus Iohannis: “Așezăm pacientul în centrul sistemului de sănătate”

0
784

Președintele României a făcut afirmații cu privire la nevoia modernizării sistemului medical, în contextul în care acesta se poziționează sub standardele Uniunii Europene. Rata nevoilor de asistență medical nesatisfăcute rămâne ridicată și sistemul de sănătate este caracterizat de ineficiență și accesibilitate limitată, este de opinie șeful Statului.

“Acesta este rezultatul dramatic al eșecului guvernărilor din ultimii ani de a face performantă Sănătatea. Starea de normalitate într-o Românie europeană înseamnă, cu prioritate, reducerea acestor decalaje. Se impune o schimbare de paradigmă care să conducă la însănătoșirea sistemului, oar acest lucru este posibil prin elaborarea unei strategii pe termen lung, prin abordare diferită la nivel politic și prin orientare către tendințele europene și internaționale. Plasarea reală a pacientului în centrul sistemului de sănătate trebuie să fie punctul de plecare în conturarea politicilor de sănătate. Astfel, se impune inversarea piramidei serviciilor de sănătate prin consolidarea medicinei primare și ambulatorii, intervenția rapidă în situații de urgență prin asigurarea sustenabilității sistemului de medicină de urgență și adaptarea serviciilor medicale și a pregătirii profesioniștilor în conformitate cu trendul demografic și epidemiologic, prin prioritizarea medicinei persoanelor vârstnice și a noilor provocări în materie de sănătate publică”, a precizat Klaus Iohannis.