Semnal de alarmă la Stolniceni-Prăjescu: “Copiii învață într-o debara!”

0
1284
Un ales al comunei Stolniceni-Prăjescu trage un semnal de alarmă cu privire la condițiile în care învață 20 de copii la școala din din satul Brătești-Vale. Consilierul local Claudiu Letea (PNL), a declarat presei că sala în care învață elevii este improprie, iar dotările vin, exclusiv, doar din donații. Chiar și din aceste condiții, elevii școlii au participat la concursuri atât la Iași cât și la Pașcani.
“Douazeci de copii din Grădinița din Satul Brătești-Vale, Comuna Stolniceni-Prăjescu sunt nevoiți să învețe într-o sală mult prea mică pentru nevoie lor. O sală fără geam, aerisire și lumină solară. Părinții și profesorii au adus cărțile sau le-au cumpărat. S-au primit și donații. Pentru că nu au altă soluție stau câte cinci la o masă de două persoane. Este revoltător în ce condiții învață cei mici. Integritatea lor, atât fizică cât și psihică este pusă în pericol. O situație ce continuă din anul 2017 până în prezent nefiind identificată o soluție”, a declarat Claudiu Letea, consilier local al comunei Stolniceni-Prăjescu.