Silviu Gurlui, candidatul ieșean de centru-stânga-dreapta

0
79

Pentru cei care nu îl cunoșteați pe Silviu Gurlui, stați liniștiți. Nu sunteți singurii și nici nu ați pierdut nimic. Pe scena publică ieșeană, în afara faptului că mai ieșea din când în când să ne anunțe profetic cum Palatul Culturii se dărâmă din cauza concertelor, montând aparate de măsurat pe furiș pe după gardurile urbei ca un adolescent nebăgat în seamă și ostracizat în ultima bancă a clasei, nu am putea prezenta prea multe inițiative notabile. În schimb, povestea sa politică ne duce cu gândul la veritabilele scene ale beletristicii cantemiriene. Fiind un reprezentant de clasă al fripturismului universitar, profesorul Gurlui a ținut morțiș să ne demonstreze aproape matematic cum poate un om politic să se facă de toată jena în scurta și insignifianta sa carieră politică de tipul “struțo-cămilei” de Bahlui. Nesemnificativ până și pentru colegii din USR Iași cu poveștile sale nemuritoare despre faptul că Iașul este cel mai poluat oraș din Calea Lactee, acesta a reușit să îl plictisească până și pe Marius Bodea, colegul său, mare iubitor al mediului și al tuturor viețuitoarelor din Iași. Văzând că tinerii frumoși și liberi din tagma neomarxistă nu se ridică la pretențiile sale intelectuale, domnul profesor s-a reorientat către o altă adunătură care îi putea satisface capriciile minții, alegând să se alăture formațiunii… AUR! Ce e drept, cum îi șade cel mai bine unui intelectual altfel decât să poată atinge echilibrul dintre extreme? Cum altfel decât să le încerce pe ambele, poate, poate s-ar ivi vreo funcție de nasul său. Zvonurile politice recente îl dau candidat pentru președinția Consiliului Județean Iași în 2024. Având în vedere preocupările sale progresiste pentru mediu (care se vor manifesta, paradoxal, într-un partid xenofob și antieuropean de acum încolo), ne îngrijorează că în programul său electoral va urma să sisteze orice asfaltare de drum județean început în acest mandat, nu cumva să deranjăm vreun gândac croitor aterizat prin județ pentru a-și găsi de treabă. Pentru că altfel ne întrebăm, ce promovează de fapt acest domn profesor altceva decât propriile interese? În orice caz, un eventual tandem Gurlui-Blăjuț ar ridica la paroxism penibilul la care acest oraș ar trebui să asiste prin intermediul AUR. Cu asemenea candidați la defilare, numai pentru un oraș cultural și universitar nu s-ar preta, îmbinând atât mediocritatea politică crasă, cât și traseismul aberant. Traseism, traseism, dar să îl știe și ieșenii!