Timișoara, moșia lui Fritz: Cum căpușează USR-PLUS consiliile de administrație

0
711

Viceprimarul Ruben Lațcău le promitea aleșilor locali și timișorenilor, în cadrul unei ședințe a Consiliului Local Timișoara care a avut loc în data de 15 decembrie 2020, că nu va numi consilieri personali în Consiliile de Administrație de la societățile comerciale ale municipalității, așa cum, spun ei, făcuse anterior Nicolae Robu.

La cinci luni de la acea promisiune, consilierul personal al lui Ruben Lațcău, Lucian Suciu, face parte din CA al Societății de Drumuri Municipale. De asemenea, city-managerul Matei Creiveanu este membru al CA Retim, iar Rudolf Gräf, consilier personal al primarului Dominic Fritz, face parte din CA la Horticultura, transmite Press Alert.

Ruben Lațcău este unul din liderii USR Timiș. Primarul orașului de pe Bega este un alt userist, Dominic Fritz.

Fiecare membru al oricărui consiliu de administrație primește lunar o indemnizație în valoare de 3.500 de lei, scrie flux24.ro.

PROMISIUNI:

„Ce pot să vă garantez public și consiliului local este că niciunul dintre consilierii mei viitori nu va fi în niciun consiliu de administrație, cum nu sunt și nu vor fi nici cei ai primarului”, promitea Ruben Lațcău anul trecut.

CE SPUN ACUM:

„Pot să recunosc fără nicio problemă că atunci când am făcut acea declarație nu am anticipat cât de complicat va fi să găsești oameni pentru aceste societăți. Nu a fost o minciună, a fost doar o evaluare greșita a viitorului. Pe care mi-o asum”, a scris pe facebook acum Lațcău.