Ziua Drapelului Național. Klaus Iohannis: Astăzi, privim cu mândrie Drapelul Național înălțat la sediile UE și NATO, realizări și idealuri ale României contemporane

0
689

Președintele Klaus Iohannis a transmis vineri, într-un mesaj cu prilejul Zilei Drapelului Național, că arborarea “Drapelului Național a marcat marile momente din evoluția României moderne” și i-a îndemnat pe români să fie mândri de drapelul național și de istoria pe acesta o poartă.

“Sărbătorim astăzi Ziua Drapelului Național, simbol al identității și unității noastre naționale, la care se raportează fiecare cetățean român. Alături de Imnul statului, Drapelul României are o însemnătate deosebită pentru independența și suveranitatea țării noastre. Această aniversare reprezintă un prilej de a onora memoria înaintașilor noștri și de a aduce un omagiu celor care s-au sacrificat pentru națiunea română, pentru ca noi să ne bucurăm în prezent de drepturile și libertățile democrației”, a spus Klaus Iohannis.

Arborarea Drapelului Național a marcat marile momente din evoluția României moderne, a mai precizat președintele, subliniind că sub faldurile tricolorului român s-au transmis mai departe tradițiile și obiceiurile poporului nostru, precum și realizările și idealurile României contemporane.

Astăzi, privim cu mândrie Drapelul Național înălțat la sediile Uniunii Europene și Alianței Nord-Atlantice. România este un actor relevant și predictibil, un contribuitor important la securitatea din regiune, un parter strategic solid al Statelor Unite ale Americii, care beneficiază de garanțiile și oportunitățile apartenenței la comunitatea euro-atlantică, și care își respectă angajamentele asumate în cadrul Uniunii Europene și NATO“, a continuat președintele.

“Dragi români, vă îndemn să fim mereu mândri de Drapelul Național și de istoria pe care o poartă. La mulți ani României și tricolorului nostru!”, a conchis Klaus Iohannis.

Ziua Drapelului Național este ziua de 26 iunie, care a fost proclamată astfel prin Legea nr. 96 din 20 mai 1998. Conform legii, această zi va fi marcată de către autoritățile publice și de celelalte instituții ale statului prin organizarea unor programe și manifestări cultural-educative, cu caracter evocator sau științific, consacrate istoriei patriei, precum și prin ceremonii militare specifice, organizate în cadrul unităților Ministerului Apărării Naționale și ale Ministerului de Interne.