109 persoane recuperate de Salvamont în 24 de ore, 41 predate medicilor: „Încă o zi de foc pentru salvamontiştii din întreaga ţară”

0
222

Salvamontiştii din întreaga ţară au fost solicitaţi să intervină, în ultimele 24 de ore, la un număr foarte mare de evenimente montane, fiind salvate 109 persoane. Dintre acestea, 41 au fost predate echipajelor SMURD sau Ambulanţei pentru a fi transportate la spital, transmite News.ro.

Încă o zi de foc pentru salvamontiştii din întreaga ţară, solicitaţi să intervină la un număr foarte mare de evenimente montane. În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Naţional Salvamont, s-au primit 102 apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă a salvamontiştilor”, au arătat luni dimineaţă reprezentanţii Salvamont România.

Astfel, s-au primit 14 apeluri pentru Salvamont Sibiu, 11 apeluri pentru Salvamont Municipiul Braşov, 10 apeluri pentru Salvamont Sinaia, 9 apeluri pentru Salvamont Harghita, 7 apeluri pentru Salvamont Borşa, 6 apeluri pentru Salvamont Voineasa, câte 5 apeluri pentru Salvamont Alba şi Salvamont Caraş Severin – Muntele Mic, câte 4 apeluri pentru Salvamont Suceava, Salvamont Maramureş şi Salvamont Neamţ, 3 apeluri pentru Salvamont Gorj, câte două apeluri pentru Salvamont Hunedoara, Salvamont Predeal, Salvamont Azuga, Salvamont Bacău, Salvamont Caraş Severin – Semenic, Salvamont Bistriţa Năsăud şi Judeţul Buzău, câte un apel pentru Salvamont Lupeni, Salvamont Râşnov, Salvamont Covasna, Salvamont Vatra Dornei, judeţul Braşov şi judeţul Gorj.

În cazul acestor intervenţii au fost salvate 109 persoane, dintre acestea, 41 au fost predate Serviciului de Ambulanţă sau SMURD pentru transport la spital”, au precizat salvamontiştii.

De asemenea, s-au primit 33 de apeluri prin care se solicitau sfaturi şi informaţii despre domeniile schiabile şi traseele turistice din zona montană.