Încă nouă fluxuri de vaccinare anti-COVID-19 vor fi deschise pentru imunizarea ieșenilor. Spațiile se vor stabili în funcție de numărul persoanelor înscrise pe listele de așteptare

0
767

În județul Iași se vor deschide alte 9 fluxuri de vaccinare anti-COVID-19, unde se va administra serul Pfizer-BioNtech. Autoritățile vor stabili atât spații pentru centre noi, dar și fluxuri suplimentare, relatează bzi.ro.

În următoarele zile, autoritățile locale vor decide unde se vor deschide centre, respectiv fluxuri noi de vaccinare anti-COVID-19 în județul Iași. Este vorba despre un număr de 9 fluxuri în care se vor administra doze de vaccin Pfizer-BioNtech. Unul dintre factorii care va influența deciziile reprezentanților județului Iași este cel al numărului de persoane înscrise pe listele de așteptare la un anumit centru. În funcție de acest lucru se va stabili dacă se va deschide un flux nou în centrul existent. Totodată, se va stabili și unde vor mai exista centre noi. Centrul Regional de Depozitare Iași, care se află la Spitalul Militar, va recepționa și depozita în această săptămână 29.250 de doze de vaccin Pfizer.

Spațiile din județul Iași unde s-ar putea deschide fluxuri noi de vaccinare anti-COVID-19

Noile centre de vaccinare din județul Iași vor fi deschise în funcție de numărul persoanelor aflate pe listele de așteptare. Centrele cu numărul cel mai mare de persoane înscrise pentru vaccinare în următoarea perioadă sunt cele din municipiul Iași, dar și în alte două locații din județ. Este vorba despre centrul din Pașcani, care ieri, 28 martie 2021, avea în așteptare 1.891 de persoane, dar și centrul din Podu Iloaiei, unde erau 696. Noi centre ar putea fi deschise în localitățile Mircești, Miroslava și Popricani.

„Vor fi încă 9 fluxuri, unde va fi utilizat vaccinul Pfizer. Avem încă în analiză spațiile exacte, respectiv vor fi și centre noi, dar și fluxuri suplimentare în cadrul unor centre existente. Un criteriu avut în vedere va fi numărul celor aflați pe listele de așteptare, iar listele cele mai mari le avem în municipiul Iași, în Pașcani și în Podu Iloaiei. În aceste localități, centrele existente permit crearea de fluxuri suplimentare în centrele aflate în funcțiune. Centre noi avem în vedere în Mircești, Miroslava și Popricani. Data exactă a deschiderii acestor centre și fluxuri noi va fi stabilită în funcție de cantitatea de vaccin disponibilă”, a precizat Marian Grigoraș, prefectul județului Iași.

132.390 de vaccinări anti-COVID-19 la nivelul județului Iași

În perioada 27 decembrie 2020 și 28 martie 2021, în cadrul Campaniei de vaccinare împotriva COVID-19, desfășurată la nivelul județului Iași, conform datelor centralizate, au fost efectuate 132.390 de vaccinări. Din acest număr total de persoane vaccinate, 82.839 au fost vaccinate cu prima doză și 49.551 cu cea de-a doua doză. Pe data de 27 martie 2021 au fost vaccinate 1.859 de persoane, dintre care 479 de persoane au primit prima doză și 1.380 au făcut și rapelul. Tot în perioada campaniei de vaccinare s-au înregistrat 262 de reacții adverse ușoare. Pe de altă parte, de la debutul pandemiei COVID-19 și până ieri, 28 martie 2021, au fost confirmate 38.004 cazuri cu persoane infectate cu COVID-19, dintre care 189 de cazuri în plus față de ziua precedentă. În perioada 27-28 martie, la nivelul județului Iași au fost efectuate 806 teste.