Traseul noului tren metropolitan din Iași. Lista stațiilor intermodale și a pasajelor subterane care vor apărea în oraș pentru călători

0
909

Autoritățile ieșene au stabilit traseul final al noului tren metropolitan care ar urma să apară în municipiu. Șefii Primăriei Iași, cei ai Regionalei CFR și ai Ministerului Transporturilor au stabilit ultimele detalii legate de proiectul privind transportul călătorilor pe calea ferată, conform relatărilor bzi.ro.

Stații intermodale de transport, modernizarea unor gări actuale, dar și pasaje pentru călătorii care vor ajunge în municipiul Iași. Toate acestea se vor regăsi în proiectul noului tren metropolitan din Iași, obiectiv gestionat de municipalitate, alături de Consiliul Județean și Ministerul Transporturilor.

Conducerea Primăriei Iași a avut la finalul săptămânii trecute o nouă întâlnire la Ministerul Transporturilor legată de trenul metropolitan, proiect care a fost înaintat și către Ministerul Fondurilor Europene. Autoritățile județene vor ca proiectul să fie prins și în Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), valoarea investiției fiind estimată la 1,3 miliarde de euro. Proiectul a fost luat în calcul de câteva săptămâni.

Stații intermodale în oraș pentru trenul metropolitan

Primarul Mihai Chirica a prezentat și lista stațiilor intermodale prinse în traseul noului tren metropolitan din Iași.

„Am discutat cu cei de la Regionala CFR și cu cei de la Ministerul Transporturilor despre trenul metropolitan din Iași. S-a luat în analiză tot traseul pe care am putea organiza acest tren metropolitan. Se va pleca dinspre Vest, cu o primă stație intermodală, care ar trebui să fie undeva în apropiere de Antibiotice SA. Se va continua cu accesul spe cartierul Canta, cu o stație intermodală în apropiere de strada Rampei”, a menționat primarul Mihai Chirica.

Lista investițiilor în noul transport public metropolitan din jurul Iașului

Edilul orașului a precizat că proiectul va cuprinde și alte puncte în oraș, puncte ce cuprind noi stații de-a lungul liniei de cale ferată.

„Vorbim și despre modernizarea liniei. Trenul ar continua să traverseze orașul, cu stație intermodală și la Gara Mare pe partea dinspre Piața Alexandru cel Bun. Va mai fi o stație și în zona Gării Internaționale, cu traversări cu pasaje subterane pentru pietoni și relații directe spre oraș. Vor fi puncte intermodale organizate la Gara Internațională, unde vor ajunge și autobuze ce vor prelua călătorii spre oraș. Vor mai fi puncte intermodale și la Gara Socola, zonă cu parcare, dar și în zona Frumoasa, unde vor ajunge călătorii ce vin dinspre Ciurea. Vom avea o stație și la Holboca, cu ieșire spre Cristești. Se vor conecta cu prelungirea liniei de tramvai spre Tomești – Holboca”, a mai spus primarul Mihai Chirica.

Discuții la Ministerul Transporturilor. Pasaje subterane pe traseul proiectului

Discuții despre trenul metropolitan au avut loc și în timpul mandatului precedent de la primărie. Cu toate acestea, proiectul a fost amânat din lipsă de fonduri. În pezent, oficialii Ministerului Transporturilor s-au arătat deschiși la acest proiect pentru zona metropolitană Iași.

„În urma discuțiilor și a negocierilor s-au propus o serie de pasaje subterane în zona Manta Roșie – Bularga, Nicolae Iorga – Mircea cel Bătrân, dar și de pasarele pietonale din Canta – Dacia. În același timp, trenul metropolitan necesită crearea infrastructurii specifice prin materializarea de puncte de oprire, dublarea liniilor și electrificarea sectorului de la Socola spre Holboca/Cristești-Jijia”, a spus Adrian Covăsnianu, secretar de stat în Ministerul Transporturilor.