Comuna Plugari are începând de ieri cămin cultural modern. Primarul Paul Mursa anunță că va fi înființat și un ansamblu popular

0
1137

În data de 22 februarie 2021, Primarul Comunei Plugari, Paul Mursa, a recepționat un obiectiv important pentru comunitatea noastră locală:, Căminul Cultural Plugari.

„Am avut onoarea de a efectua recepția la finalizarea lucrărilor alături de reprezentații constructorului cât și ai ISC-ului, membrii comisiei și specialiștii cooptați. Este o realizare importantă pentru comună noastră, un proiect esențial ce va readuce la viață cultură și tradițiile” – a declarat într-o postare de pe contul său personal de Facebook primarul liberal Paul Mursa.

De asemenea, acesta a mai precizat că „Accepțiunea prin care vom contura caracterul dinamic al culturii în cadrul Căminului Cultural Plugari va fi formarea « Ansamblului Popular Plugari » “.

Înființarea ansamblului popular face parte din acleași proiect și va lua naștere prin cooptarea tinerilor comunei care se vor ocupă de promovarea portului popular, a dansurilor populare și a muzicii folclorice, conform precizărilor lui Paul Mursa.

Acesta a îndemnat toți tinerii interesați să se înscrie în cadrul ansamblului pentru a participa activ la promovarea culturală a comunei:

„Costumele populare sunt achiziționate, instrumentele la fel, scenă, cortina și toate cele necesare pentru că lucrurile să se desfășoare la standarde de calitate! De asemenea, va aștept la Primărie pentru orice alte proiecte prin care putem pune, începând de astăzi, Căminul Cultural Plugari în valoare” – își încheie mesajul primarul liberal.