VIDEO Cunoscutul creator de modă, Irina Schrotter: “Iașul se schimbă din punct de vedere administrativ. Proiectele prezentate de Costel Alexe și Mihai Chirica sunt excepționale”

0
1630

Cunoscuta creatoare de modă, Irina Shrotter, a anunțat că Iașul va putea fi gazda unor proiecte creative de nivel înalt, cu o susținere vizibilă din partea lui Costel Alexe și Mihai Chirica. Irina Shrotter a subliniat, în cadrul lansării programului liberal de guvernare locală și județeană că cei doi au arătat deschidere către industria creativă iar Iașul are o șansă unică în această direcție.

După 10 ani de absență, evenimentul pe care l-am creat la Iași, Romanian Fashion Week și-a propus să revină în luna mai, anul acesta, sub o nouă denumire și cu o anvergură mult mai mare, sub numele de Romanian Creative Week. Acest eveniment era programat în mai, cu sprijinul Primăriei și a unor companii locale, naționale și internaționale. Ne-am propus un obiectiv ambițios, care se adresa, de data aceasta nu doar designerilor vestimentarii ci și industriilor creative, considerând, în calitate de președinte al Federației Patronatelor Industriilor Creative, că Iașul are nevoie de un semnal că poate și are instrumentele necesare să treacă la nivelul următor. Toate proiectele prezentate de Costel Alexe și Mihai Chirica sunt excepționale, ne dorim cu toții să fie realizate dar ele se fac cu ajutorul oamenilor. Astfel, ne gândim că tinerii sunt poate cei mai importanți, dincolo de expertiza seniorilor, de care Iașul are parte în cantitate foarte mare. Educația este valoarea cea mai mare a orașului nostru. Dar ce facem cu acești tineri și cum îi facem să rămână în Iași? Pot să vă spun că am avut experiențe cu toate legislaturile anterioare și, spre surprinderea mea, am avut nevoie de o singură întâlnire pentru a-mi expune ideea și a primi un sprijin important din partea primarului Mihai Chirica și a Consiliului Local. Acest lucru m-a făcut să înțeleg că Iașul se schimbă din punct de vedere administrativ.“, a declarat Irina Shrotter.

Totodată, apreciind susținerea pe care domnul ministru Costel Alexe a arătat-o față de festivalul Afterhills, vin cu provocarea de a susține la Iași proiectul Romanian Creative Week, un demers care ar așeza Iașul într-un mod cu totul diferit pe harta industriilor creative europene. Până atunci, vreau să închei și să spun că Iașul a fost, în sfârșit, pus pe harta unui partid politic și are o șansă reală de dezvoltare. Domnule Costel Alexe, faptul că ați fost numit ministru, pentru mine a însemnat o surpriză foarte plăcută și suntem în punctul de a avea o șansă pe care nu trebuie să o ratăm”, a declarat Irina Shrotter.