Zece angajați ai CTP, despistați cu Covid. Primăria ia noi măsuri de siguranță în transportul public

0
740

Zece angajați ai Companiei de Transport Public Iași, din rândul personalului TESA, au contractat virusul SARS-CoV2, potrivit rezultatelor testelor de laborator efectuate în cursul acestei săptămâni.

Conducerea CTP Iași a dispus de urgență măsuri pentru limitarea răspândirii virusului, potrivit normelor legale în vigoare. Astfel, activitatea din birouri a fost reorganizată, în fiecare dintre acestea lucrând doar o singură persoană, prin rotație, în timp ce restul angajaților activează în regim de telemuncă. De asemenea, CTP Iași asigură testarea COVID-19 pentru toți cei aproximativ 90 de angajați. În funcție de evoluția situației angajaților și a rezultatelor, vor fi readaptate măsurile de reorganizare a activității.“, a transmis CTP Iași.

Primarul Mihai Chirica a convocat astăzi, 23 iulie 2020, la Palatul Roznovanu, o nouă ședință a Comitetului Local pentru Situații de Urgență al Municipiului Iași destinată luării unor noi măsuri de prevenire a răspândirii pandemiei COVID-19 în Municipiul Iași în condițiile stării de alertă instituite la nivel național și ale evoluției îngrijorătoare a situației sanitare.

Măsuri luate astăzi, 23 iulie 2020, de Comitetul Local pentru Situații de Urgență al Municipiului Iași:

Art. 1. (a) Începând cu data de 24 iulie 2020, accesul publicului în spațiile interioare ale Primăriei Municipiului Iași și unităților subordonate este permis doar în limita numărului de ghișee.
(b) În exteriorul spațiilor în care există aceste ghișee vor fi amenajate zone de așteptare, dotate cu scaune sau bănci, precum și umbrele sau corturi în vederea protejării de acțiunea directă a razelor solare sau intemperiilor.
(c) Accesul publicului în spațiile închise este permis doar după verificarea temperaturii corporale și cu mască de protecție.

Art. 2. Începând cu data de 24 iulie 2020, timp de 14 zile, accesul călătorilor în mijloacele de transport public este permis doar în limita locurilor pe scaune și numai cu mască de protecție.
(b) Reprezentanții Companiei de Transport Public SA vor asigura în continuare verificarea temperaturii corporale a călătorilor.
(c) Toate mijloacele de transport public vor fi igienizate și dezinfectate atât între ture, cât și la capetele de traseu.
(d) Stațiile mijloacelor de transport public, peroanele de așteptare, tonetele și automatele de vânzare a tichetelor de călătorie vor fi dezinfectate zilnic.