Un desen animat difuzat la televiziunea de stat din Coreea de Nord îi avertizează pe copii despre pericolele obezității și a mâncatului excesiv, deși țara se confruntă cu o criză alimentară gravă, relatează Insider, potrivit Digi24.ro.
Pe de altă parte, liderul suprem nord-coreean, Kim Jong Un, care suferea de obezitate, a slăbit recent zeci de kilograme.
În desenul animat se văd două fete care se plimbă prin oraș în timpul iernii. Una dintre ele își ironizează prietena mai plinuță pentru că vrea să ia autobuzul spre casă, în loc să meargă pe jos.
Cele două merg acasă la prima fată, cea mai slabă, care face acrobații, în timp ce prietena ei mănâncă și apoi adoarme pe canapea.
Colin Zwirko, analist senior al postului sud-coreean NKNews, a scris pe Twitter că regimul nord-coreean ar putea folosi desenele animate și pentru a arăta prosperitatea națiunii.
Nu este pentru prima dată când desenele animate sunt folosite pentru a-i ghida pe nord-coreeni. O serie numită „Veverița și ariciul”, difuzată în anii 1970 până în 2010, includea personaje îmbrăcate în echipamente militare care se pregăteau să-și apăre patria de invadatori. Desenul animat este considerat propagandă militară.
Desenul animat coincide cu schimbarea vizibilă a înfățișării lui Kim. Se crede că liderul nord-coreean a slăbit circa 20 de kilograme în această vară,, iar mass-media de stat a relatat că locuitorii din Phenian au fost „îndurerați” de înfățișarea sa „emaciată”.
Pe de altă parte, în iunie, Kim a anunțat public că țara se confruntă cu o criză severă de alimente și a spus că situația e „tensionată”. La începutul acestei luni, serviciile de informații sud-coreene au raportat că regimul a distribuit rezervele de urgență de orez ale armatei, ceea ce ar reprezenta o dovadă că această criză a devenit disperată.