VIDEO Conflictul Manolache-Olteanu se va prelungi de acum în interiorul PSD

0
971

Acum aproximativ un an de zile, într-o ședință de Consiliu Județean, Mircea Manolache și Romeo Olteanu aveau un schimb de replici tăioase care au răsunat în toate cotloanele urbei ieșene. Disputa dintre ei s-a prelungit însă și în afara spațiului formal de ședință, ajungându-se la o situație extrem de tensionată pentru ambii lideri politici. Atunci, vicepreședintele Consiliului Județean Iași, Romeo Olteanu, era un membru cu greutate al Partidului Social Democrat filiala Iași, pe când Mircea Manolache făcea parte din Uniunea Națională Pentru Progresul României (UNPR). În ședința respectivă, Manolache îl numea pe Olteanu “un mocangiu”, acuzându-l că ar mânca la Motel Bucium fără să plătească. Pentru a nu se lăsa mai prejos, Olteanu l-a catalogat pe oponentul său politic de atunci “un mincinos notoriu, un impostor”.

Schimb de replici Manolache – Olteanu

Spectacol ridicol în Consiliul Județean!Un schimb dur de replici a avut loc astăzi în plenul Consiliului Județean Iași, pe fondul unui proiect referitor la participarea președintelui CJ Iași la un forum în Berlin, Germania.Mircea Manolache (UNPR): "Sunteți un mocangiu, ați mâncat de trei ori pe zi la Motel Bucium fără să plătiți"Romeo Olteanu (PSD): "Ești un mincinos notoriu, un impostor!"

Gepostet von Pulsul Ieșean am Mittwoch, 21. August 2019

Doar că din acel moment și până astăzi, cei doi s-au regăsit în postura de colegi de partid, ba chiar de colegi de listă la Consiliul Județean Iași. Mai mult decât atât, fostul președinte UNPR Iași a prins o poziție superioară lui Romeo Olteanu, primul fiind clasat pe locul cinci pe listă, pe când cel de-al doilea abia pe locul nouă. Toate acestea pentru că traseismul promovat de PSD nici măcar nu a ținut cont de vocea sau de vechimea unuia dintre oamenii cu influență în partid, precum Romeo Olteanu. Maricel Popa fiind într-o degrongoladă totală, fără să mai asculte de opiniile membrilor cu state vechi în PSD, și-a constituit o listă de candidați demnă de cascadorii râsului. Și uite așa, “mocangiul” și “impostorul” au ajuns să fie obligați să facă echipă, dar nu orice fel de echipă: una cu șanse minime de a recâștiga președinția Consiliului Județean Iași în urma exercițiului democratic de la alegerile locale din 27 septembrie, conform tuturor sondajelor de opinie realizate în ultimele luni de zile. Una peste alta, Partidul Social Democrat a atras magnetic tocmai acest gen de personaje toxice pentru imaginea organizației, iar conducerea actuală culege roadele promovării unor astfel de figuri nedemne de a reprezenta interesele ieșenilor la nivel local și național.