EXCLUSIV Legături bolnăvicioase USR-PSD la Pașcani

0
1802

Dumitru Pantazi, primarul PSD al municipiului Pașcani, a fost trimis în judecată în 2016, împreună cu alți angajați ai instituției, pe motivul eliberării unor autorizații de construcție ilegale. Alături de acesta, Zuzan Mircea, secretarul Consiliului Municipal Pașcani și Prisecaru Ovidiu-Ciprian, însărcinat cu  probleme  legate de amenajarea teritoriului și urbanism, au fost acuzați de abuz în serviciu, referitor la obținerea de foloase necuvenite.

Pe lângă alți inculpați din dosar, unul dintre nume este cel a lui Vasile Bodnar, care a primit o condamnare de un an și trei luni cu amânarea executării pedepsei și cu o perioadă de supraveghere de 2 ani. Acesta a fost acuzat de săvârșirea infracțiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la fals intelectual în formă continuată și uz de fals. De asemenea, firma pe care acesta o gestionează, SC „FAB CASA NOUĂ” SRL, a fost acuzată în aceeași măsură de fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la fals intelectual în formă continuată și uz de fals. Nu în ultimă instanță, firma gestionată de Bodnar a primit o amendă penală de 17.700 de lei. Vasile Bodnar este tatăl lui Florin Bodnar, un politician ieșean, membru al USR-PLUS, candidat pentru un loc de consilier județean pe listele partidului. Este unul dintre oamenii apropiați grupării Cosette-Chichirău-Marius Bodea, despre care se știe că au generat numeroase conflicte în interiorul filialei în ultima perioadă.

Tot firma SC „FAB CASA NOUĂ” SRL, alături de SC Meridian Motor Service M.M.S SRL, deținută de un membru al PSD Pașcani, Leonard Ursu, au obținut un contract de 210.000 lei din bani publici, privind execuția lucrărilor de împrejmuire a terenului de rugby din zona Vale. Mai mult decât atât, un alt proiect în valoare de 208.395 de lei, denumit „Împrejmuire gard teren rugby – Colegiul Tehnic de Căi Ferate „Unirea”, a fost câștigat de SC Meridian Motor Service M.M.S SRL și SC FAB CASA NOUĂ SRL”, conform comunicatului publicat pe pagina Colegiului Tehnic CF Unirea Pașcani. Din toate aceste proiecte se poate observa cu fermitate că “oamenii noi” din politica ieșeană cochetează fățiș cu administrația PSD din Pașcani, însă exemplele ar putea continua nu doar aici.

Contactat de către presa ieșeană, Florin Bodnar a explicat cu aroganță: „Am aflat ulterior cine este, eu am discutat prin telefon cu dumnealui. Nu văd care ar fi problema. Este o lucrare transparentă, cred eu. Eu asta fac, proiectare. Avem contracte cu mai multe primării, nu mă uit la ce culoare politică au”. Oamenii noi din politica românească încă nu au reușit să facă disocierea între statutul politic și cel antreprenorial, iar acesta este unul dintre motivele principale pentru care contractele cu statul au rămas în continuare, în ochii electoratului, o sursă nesecată de combinații pentru camarilele de partid, chiar și ale celor care se prezintă ca fiind imaculați.