Vicepreședintele CJ Iași, Sorin Afloarei, va prezenta săptămânal raportul de activitate al Consiliului Județean

0
678

Vicepreședintele CJ Iași, Sorin Afloarei, a comunicat faptul că va prezenta săptămânal un raport de activitate al instituției.

”Ne dorim ca activitatea Consiliului Județean Iași să fie transpartentă și ușor accesibilă ca informație pentru toți cetățenii județului nostru, iar prin raportul săptămânal pe care îl vom prezenta în fiecare zi de luni, vom rezolva una din marile probleme ale administrațiilor publice locale, comunicarea activităților noastre.”

În acest sens, principalele activități din cadrul CJ Iași din săptămâna 12-18 aprilie 2021 sunt regăsibile în rezumatul de mai jos:

Retrospectiva săptămânii 12-18 aprilie 2021 prezentată de Sorin Afloarei

  • Pentru că îmi doresc să deschidem cât mai repede muzeul: „Casa Muzeelor”, am ajuns săptămâna trecută aici, pentru a vedea de la fața locului cum sunt amenajate sălile clădirii.
  • Pe AXA rutieră strategică 1, Iași – Suceva, se lucrează susținut pe raza localităților: Rediu, Horlești, Movileni, Focuri, Belcești, Gropnița.
  • Luni, 12 aprilie, s-a emis autorizația de funcționare a Stației de tratare mecano-biologică de la Țuțora. Protecția mediului este esențială pentru județul Iași.
  • Am început cea mai amplă campanie de împădurire, parte a strategiei de refacere a fondului forestier a județului. Pe parcursul săptămânii trecute au avut loc acțiuni de împădurire în localitățile: Dumești, Hârlău, Golăiești, Sinești.
  • S-a lansat campania de ecologizare: #IașiMaiVerde, o acțiune unde administrațiile locale, împreună cu Direcția Silvică Iași și Consiliul Județean formează echipe pentru igienizarea fondului forestier expus deversărilor de deșeuri.
  • S-au efectuat activități de ecologizare în localitățile: Podu Iloaiei, Golăiești, Ierbiceni.

Voi continua să trec în revistă, săptămânal, cele mai importante activități, cu scopul unei informări transparente care va căpăta forma unui grafic cu gradul de implementare a proiectelor” – a mai declarat Sorin Afloarei.