Premierul Ludovic Orban a asistat miercuri, la Academia Tehnică Militară ”Ferdinand I”, la prezentarea unui ventilator mecanic proiectat pentru a veni în sprijinul spitalelor şi autorităţilor din România în lupta împotriva pandemiei COVID-19, informează Ministerul Apărării Naţionale, prin intermediul unui comunicat.
Alături de prim-ministru s-au aflat ministrul apărării naţionale, Nicolae-Ionel Ciucă, ministrul sănătăţii, Nelu Tătaru, şi ministrul economiei, Virgil Popescu.
“Ventilatorul mecanic este un produs românesc şi a fost realizat în urma colaborării ştiinţifice dintre Academia Tehnică Militară ‘Ferdinand I’, universitate politehnică de prestigiu a Ministerului Apărării Naţionale şi BlueSpace Tehnology (BST), un operator economic recunoscut în Industria Naţională de Apărare. Proiectul a demarat în urmă cu o lună, iar echipa de cadre didactice, cercetători şi studenţi doctoranzi ai Academiei au lucrat într-un ritm accelerat, pentru a răspunde cerinţelor cu care ţara noastră se confruntă în prezent. Academia Tehnică Militară ‘Ferdinand I’ a asigurat partea de proiectare a ventilatorului, în timp ce BlueSpace Tehnology s-a ocupat de integrarea şi dezvoltarea acestui demonstrator tehnologic spre faza de prototip pentru a fi omologat şi introdus în procesul de fabricaţie”, a precizat sursa citată.
Premierul a salutat munca tinerilor, apreciind că aceştia “au făcut minuni”, dar a menţionat că mai sunt o serie de paşi de parcurs până la omologare.
“Sunt nişte paşi care trebuie parcurşi, de la demonstratorul tehnologic. Trebuie realizarea unui proiect cu toate documentaţiile aferente, trebuie validat un prototip, iar ulterior acest prototip trebuie să parcurgă toţi paşii de omologare. Aceştia sunt paşii; nu se pot face peste noapte. Gândiţi-vă că ventilatoarele care sunt produse în Germania, în Statele Unite încorporează o experienţă de zeci de ani. Dar sunt extrem de încrezător şi, vă spun, aceşti tineri minunaţi literalmente au făcut minuni. Au reuşit să integreze componente de toate felurile într-un sistem extrem de complex, în care există foarte multe elemente de diferite. Ei sunt pluridisciplinari, din mai multe domenii, şi practic au reuşit să nască un astfel de proiect remarcabil”, a afirmat Orban, într-o declaraţie acordată presei.
El a adăgat că echipa a “pornit de la zero într-un proiect care părea aproape imposibil de realizat”.