Iulian Huşanu, reprezentant al USR PLUS în Consiliul Local, a renunţat ieri la mandat, la doar o zi după ce Ziarul de Iaşi a relatat despre succesul său în afaceri cu instituţii ale statului, canalizat în ultimul timp spre primării cu aleşi colegi de partid.
„Având în vedere că în prezent unii colegi din USR-PLUS consideră că realizarea unui PUZ sau afacerile cu instituţiile publice, chiar şi cu cele care nu au legătură cu USR-PLUS, nu pot fi realizate de către un membru de partid, vă rog sa luaţi in considerare următoarea declaraţie: Subsemnatul, Iulian Huşanu, vă rog să luaţi act de demisia mea din calitatea de membru USR-PLUS. Sunt pe deplin conştient că această demisie îmi anulează şi dreptul de a mai fi consilier local”, a scris el pe una dintre paginile sale de Facebook.
USR PLUS Iaşi a confirmat demisia. După parcurgerea etapelor birocratice obligatorii, mandatul său va fi preluat de Oana Codru, 31 de ani, de profesie arhitect.
Ziarul de Iași a scris alaltăieri despre şirul contractelor derulate de Urvas Com, firma la care Huşanu este acţionar unic. Numai în ultimele cinci luni a încasat peste 100 de mii de lei din vânzarea a aproape orice: mănuşi, apă, mobilier, programe de calculator.
În ultimii trei ani, societatea comercială a reuşit să vândă prin achiziţii directe pe SICAP (platforma electronică de achiziţii publice) mărfuri în valoare de 2,5 milioane de lei, iar, prin proceduri de licitaţie, a obţinut contracte în valoare totală de 2,7 milioane.
Printre partenerii de afaceri se numără Spitalul „Sf. Spiridon” (aproape un milion de lei), UMF (circa 320.000 lei), Poliţia de Frontieră (300.000 lei), Universitatea Tehnică (220.000 lei), Salubris (155.000 lei – înainte ca Huşanu să devină consilier local), Primăria Mirceşti (110.000 lei) şi ApaVital (circa 100.000 lei). Declaraţia de interese a consilierului nu conţine însă contractele încheiate în ultimul an.
La Mirceşti, Urvas a livrat materiale inclusiv către Centrul de vaccinare organizat de fostul subprefect Ştefan Tanasă. În mesajul afişat pe pagina de Facebook, consilierul îşi asumă întârzierea plăţilor de aproape 90 de mii de lei, dintr-un total care se apropie de 110 mii.
Tot la Mirceşti, firma lui Iulian Huşanu s-a înscris la o licitaţie în valoare estimată de 433,5 mii lei pentru acoperirea cu pavele a 5.000 mp de trotuar.
„Din graba realizării actelor am realizat abia zilele trecute că (lucrarea, n.r.) este mult subestimată, luând deci decizia de retragere de la participare şi pentru că am înţeles că este legal, dar imoral”, susţine Huşanu.
Penultimul punct al scrisorii care se încheie cu anunţul demisiei din USR PLUS se referă la intenţia de a construi un bloc de locuinţe pe un teren pe care îl deţine în zona Bucium.
„PUG-ul nu are şanse să fie aprobat curând, deşi m-ar fi avantajat mult pentru că mi-ar fi anulat cheltuielile pentru PUZ”, explică Iulian Huşanu.
„Practic, eu prin intenţia de PUZ cer chiar mai puţin decât se va fi derulat în zonă prin viitorul PUG. Se vede clar buna intenţie, sper”, conchide el înainte să tragă linie şi să adauge declaraţia de demisie din USR PLUS.