Unsprezece universități românești incluse în clasamentul internațional al universităților 2020-2021 realizat de Center for World University Rankings – câte sunt din Iași

0
820

Unsprezece universități din România sunt prezente în clasamentul internațional al universităților 2020-2021 realizat de Center for World University Rankings , față de 9 în 2019. Au intrat în acest an în clasament Universitatea de Medicină și Farmacie Victor Babeș din Timișoara și Universitatea de Medicină și Farmacie Iuliu Hațieganu din Cluj.

Cele 11 universități din România incluse în acest clasament sunt:

  • Universitatea Babes-Bolyai din Cluj-Napoca, Universitatea Politehnica din București, Universitatea București,
  • Universitatea de Vest din Timișoara, Universitatea de Medicină Carol Davila din București,
  • Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași, Universitatea de Medicină și Farmacie Iuliu Hațieganu din Cluj,
  • Universitatea de Medicină și Farmacie Grigore T. Popa din Iași, Universitatea Transilvania din Brașov,
  • Universitatea Tehnică Gheorghe Asachi din Iași și Universitatea de Medicină și Farmacie Victor Babeș din Timișoara.

Prima universitate din România menționată în clasament, pe poziția 862, este Universitatea Babes-Bolyai din Cluj-Napoca.


Următoarea instituție de învățământ superior inclusă în acest clasament, pe poziția 893, este Universitatea Politehnica din București.
Universitatea din București este pe poziția 981.

Universitatea din București este pe poziția 981.
A patra universitate din România inclusă în clasament, pe locul 1.186, este Universitatea de Vest din Timișoara. Pe poziția 1.198 figurează Universitatea de Medicină și Farmacie Carol Davila din București.
Pe poziția 1416 este Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași, Universitatea de Medicină Iuliu Hațieganu din Cluj este pe locul 1423, Universitatea de Medicină Grigore T. Popa din Iași pe locul 1564. Umează Universitatea Transilvania din Brașov, pe poziția 1.700.
Pe poziția 1.860 este Universitatea Tehnică Gheorghe Asachi din Iași, iar ultima universitate din România inclusă în clasament este Universitatea de Medicină Victor Babeș din Timișoara, pe poziția 1.890.
Academia de Studii Economice din București (ASE) a transmis, printr-un comunicat de presă, că acest clasament – realizat de The Center for World University Rankings, organizație înființată în Arabia Saudită, în prezent cu sediul în Emiratele Arabe Unite – nu se încadrează în standardele de promovare ale Academiei de Studii Economic, astfel că ASE nu a solicitat niciodată respectivei organizații să o includă în rândul universităților pe care le evaluează. ASE precizează că instituția de învățământ superior este “prezența cu cea mai spectaculoasă ascensiune dintre universitățile românești” în cea mai recentă ediție, din 12 septembrie 2019, a clasamentului realizat de Times Higher Education World University Ranking, și că ocupă locul I în România, la egalitate cu Universitatea Babeș-Bolyai. Această performanță a fost anunțată în de ASE în data de 12 septembrie 2019.

Clasamentul Center for World University Rankings (CWUR) include 2000 din cele 20.000 de universități din lume.

Top 5 universități din lume:

  • 1 Harvard (SUA)
  • 2 Massachusetts Institute of Technology (SUA)
  • 3 Stanford  (SUA)
  • 4 Cambridge (UK)
  • 5 Oxford (UK)

De remarcat că Oxford a trecut pe poziția a cincea, după ce trei ani la rând a ocupat primul loc în clasament.
CWUR măsoară performanța universităților pe baza a 4 indicatori de performanţă:

  • calitatea educației (25%),
  • inserţia profesională a absolvenților (25%),
  • calitatea personalului academic (10%) și
  • performanța cercetării (40%), indicator împărțit astfel: rezultatele cercetării – număr de articole (10%), publicațiile de înaltă calitate – număr de articole apărute în jurnale de top (10%), influența cercetării – număr de articole apărute în jurnale de mare influență (10%) şi citările – număr de articole cu număr mare de citări (10%).