Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi renunță la examenele scrise. Cum se va desfășura admiterea

0
1371

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi (UAIC) anunţă că la admiterea din acest an au fost eliminate toate probele scrise, iar cele orale se vor susţine online, prin intermediul platformelor audio-video.

Din cauza pandemiei de COVID-19, reprezentanţii UAIC anunţă că au luat o serie de decizii care facilitează şi încurajează desfăşurarea preponderent online a admiterii pentru anul universitar 2020/2021.

„Spre exemplu, pentru admiterea la studii de licenţă, Facultatea de Drept a renunţat la testul scris, acesta fiind înlocuit de media anilor de studii din liceu. Candidaţii care vor opta pentru Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport nu vor mai susţine probă sportivă şi vor fi admişi pe baza unei medii în care ponderea examenului de Bacalaureat este de 75%. Şi Facultatea de Informatică a renunţat la testul scris, urmând să facă admiterea de baza unei medii în care nota la Matematică sau Informatică din cadrul examenului de Bacalaureat va conta în proporţie de 75%. De asemenea, Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei, Facultatea de Teologie Ortodoxă, precum şi Facultatea de Teologie Romano-Catolică au renunţat la probele specifice, admiterea realizându-se doar pe baza rezultatelor obţinute la examenul de Bacalaureat”, se menţionează într-un comunicat remis presei.

Admiterea la studii de master se va face, la toate cele 15 facultăţi ale UAIC, pe baza unei medii în care examenul de licenţă va conta în proporţie de 60%, iar nota la prezentarea CV-ului şi/sau a scrisorii de intenţie sau interviul, susţinute online, va avea o pondere de 40%.

Înscrierile se pot face electronic, în perioada 13 – 18 iulie, pe site-ul inscriere.uaic.ro, şi fizic, la sediul Universităţii.

„Candidaţii care doresc să participe la concursul de admitere pentru anul universitar 2020/2021 au posibilitatea de a se preînscrie online, opţiune disponibilă atât candidaţilor cetăţeni români cu domiciliul în România sau în străinătate, cetăţenilor statelor membre UE şi SEE, cât şi candidaţilor din Republica Moldova sau etnicilor români din celelalte state. Accesând platforma inscriere.uaic.ro, aceştia se pot pregăti din timp pentru admitere. Astfel, candidaţii pot completa fişa de preînscriere, în care se regăsesc toate informaţiile incluse în fişa de înscriere la concursul de admitere, pot formula opţiuni privind programele de studii la care ar dori să fie admişi, pot încărca documente doveditoare privind datele personale, studiile absolvite, rezultatele obţinute etc. Dosarele complete vor primi confirmarea preînscrierii şi recomandări din partea comisiei de admitere de la nivelul fiecărei facultăţi, asigurând timpul necesar corectării unor eventuale erori sau completării dosarului de concurs”, precizează reprezentanţii UAIC.