Un pacient cu tetrapareză merge din nou, în urma unei operații realizate la Spitalul de Neurochirurgie Iași

0
413

Un tânăr de 37 de ani a început să meargă din nou după ce a fost operat de o tumoră de aproape 7 cm la Spitalul Clinic de Urgență “Prof. Dr. Nicolae Oblu” Iași. Bărbatul a ajuns în stare gravă la spital, asta după ce nu iși mai putea mișca partea stângă a corpului. Silviu este din Galați, are 37 de ani și patru copii îl așteaptă acasă.


Ce am văzut aici am rămas mirat. Merg acum, am stabilitate. Sunt ca un copil care merg. Nici mie nu-mi venea să cred. Este un om deosebit și nu îmi venea să cred am avut șansa asta sau norocul că am fost pe mâna lui.
Nu mai aveam stabilitate, cădeam pe jos, nu mai puteam să mai merg foarte bine și am ajuns la spital. M-au trimis de la Galați la domul Eva. Eu am avut prima data covid. Am avut covid și cred că mai tare s-a aprofundat și de acolo nu am mai putut să merg. De la săptămână la săptămână începeam să merg mai greu. Și am ajuns aici și mulțumesc lui Dumnezeu a fost operația perfectă. Merg acum, am stabilitate. Sunt ca un copil care merg. Nici mie nu-mi venea să cred. Și diferența care am văzut-o acuma că merg ca un copil, fac pași puțin câte puțin. Nu mi-a explicat nimeni nimic.


Abia aici s-a descoperit. Pe unde am fost nu mi-a găsit nimeni nimic. Mă căutam la cap, mă căutam la spate, că aveam dureri și aici până în picioare. Durerea pleca de aici în mâni, îmi tremura și mâna stângă și dădea în picioare, până jos, nu simțeam nimic. Și într-adevăr aici în spital sunt foarte buni profesioniști. Ce am văzut aici am rămas mirat. Am văzut doctori care se implică foarte mult. Chiar nu credeam. Eu de România fugeam, am stat și mulți ani pe afară. Dar în România, la Iași am văzut doctori care se implică și am văzut implicarea lor zi de zi și asta e foarte frumos.


Să îi dea Dumnezeu sănătate și să o tină tot așa. Este un om deosebit care nu îmi venea să cred că am avut eu șansa asta sau norocul că am fost pe mâna lui. Eu zic noroc că am fost pe mâna lui.


Aici am văzut diferența asta, eu tot lungeam o boală care poate nu mai aveam scăpare. Să trăiesc lângă familie și îmi doresc să plec mai repede. Banii nu contează și nu contează nimic. Sănătatea contează foarte mult. Noi toți fugim după bani, să avem, să facem, dar dacă nu ai sănătate nu rezolvi nimic. Și ce am văzut aici în două săptămâni… rămâi marcat.
” – a declarat pacientul Silviu STOICA.

Materialul video este disponibil AICI.


S-a adresat spitalului nostru pentru un deficit motor la membrele superioare și inferioare, ceea ce se numește tetrapareză. În urma investigațiilor s-a decelat un neurinom, o tumoră a nivelul măduvei cervicale dezvoltată din teaca unui nerv. Aceste tipuri de tumori sunt extrem de rare, reprezentând câteva procente din toată patologia coloanei cervicale. A avut o dezvoltare în bisac, adică o mare parte dezvoltată în canalul medular care comprima măduva, având drept rezultat respectivul deficit motor, iar cealaltă componentă șa nivelul unei formațiuni anatomice numită foramen neural, adică locul pe unde nervul iese din coloană. S-a făcut o intervenție laborioasă, a durat aproximativ patru ore, s-a reușit să scoatem în totalitate componenta din canalul medular și peste 95 % din foramen neural. Pacientul are o evoluție bună și urmează să fie externat zilele următoare.


Pacienții din țară care se adresează spitalului au crescut în ultimii ani, chiar în ciuda condițiilor epidemiologice. Sunt câteva procente, undeva la 5 procente din adresabilitatea spitalului, dar sunt în tendință de creștere. În urma analizei efectuate s-a creat la nivelul serviciilor de sănătate nevoia unui segment de pacienți care se adresează spitalului nostru pentru că nu pot fi salvați în alte clinici din România sau nu își permit costul acestor tratamente în clinicile private.
” – a precizat Conf. Univ. Dr. Lucian EVA, manager Spitalul Clinic de Urgență “Prof. Dr. Nicolae Oblu” din Iași.