Un fals fizician medical a fost descoperit la Institutul de Oncologie Iași

0
1867
Apar noi cazuri de impostură în sistemul medical, de data aceasta, la Iași. Vicepreședintele Colegiului fizicienilor din România a precizat că există 8 cazuri de fizicieni medicali care ar activa in spitalele din România fara cursurile necesare, unul dintre aceștia activând la Institutul de Oncologie Iași. Potrivit Mediafax, ar fi vorba de Silvana Ojică, angajată pe postul de fizician medical în perioada 2014-2016 la Institutul Regional de Oncologie Iaşi, apoi din decembrie 2016 şi până în prezent la Spitalul Judeţean de Urgenţă Bacău.“Am identificat un numar de 8 persoane care practica fara procedura necesara. Chiar persoane din strainatate care nu au venit cu o recunoastere clara. 7 din ei cu siguranta mai practica. Acreditarea, ca procedura, trebuie data de Ministerul Sanatatii. Am solicitat un dialog cu Ministerul Sanatatii de multi ani si cu Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare, nu au dorit sa vina si sa reglementeze aceasta profesie foarte clar. Le lipseste cursuri de fizica nuclerara, fizica aplicata in radiologie, etc. Progama de fizica medicala e pe site ARACIS. Au primit acreditare desi nu au aceste cursuri. Viata pacientilor este pusa in pericol, la fel ca si viata si sanatatea personalaului medical. Cei in cauza lucreaza la Spital militar, au lucrat la Institutul Oncologic Bucuresti, la Rosiorii de Vede, la Blaj, Institutul Oncologic Iasi, Spitalul Bacau. Colegiul a incercat sa trimita de mai multe ori informari la MS. In cazul de la Bacau, spitalul a zis ca fac ce doresc, MS nu a raspuns”, a spus Marin Bodale, la Digi24. 

Reacţia IRO Iaşi şi Ministerului Sănătăţii

“Doamna a lucrat la Iasi. Are aprobare din partea Guvernului României, Comisia Naţională pentru Activităţi Nucleare şi a lucrat în condiţii perfect legale ca fizician debutant conform legii. Nu există codul de parafă din câte ştiu eu. Organizaţia care se ocupă de autorizarea fizicienilor medicali în domeniul nuclear este Comisia Naţională pentru Controlul Activităţii Nucleare (CNCAN). Domnul Bodale se reprezintă probabil pe dumnealui, nu ştiu dacă mai reprezintă şi pe altcineva, dar dumealui ar trebui să cunoască legea care spune că pot să fie fizicieni medicali, fie echivalenţi licenţiaţi în fizică sau echivalent. Matematică, informatică, chimie, fizică, inginerie eletronică sau mecanică. Aşa scrie CNACN şi avem o hârtie pe numele acestei doamne care ne spune că lucrează în condiţii corecte”, se arată în răspunsul conducerii IRO.

“Ministerul Sănătății nu a identificat nicio sesizare din partea Colegiului Fizicienilor Medicali din România cu privire la nereguli privind persoane care profesează în unitățile sanitare fără drept în domeniul oncologiei și radiologiei medicale. În ceea ce privește cazurile de falși fizicieni care profesează fără drept în domeniul oncologiei și radiologiei, Ministerul Sănătății atrage atenția că astfel de informații transmise în spațiul public fără o verificare temeinică aduc mari deservicii sistemului medical, precum și pacienților care se află în prezent sub tratament medical. Subliniem încă o dată și solicităm verificarea temeinică a oricăror informații apărute în spațiul public pentru a nu induce nesiguranța și neîncrederea pacienților în sistemul de sănătate și profesionalismul celor care practică”, se arată într-un comunicat al MS.