Un deputat către şeful CJ Iaşi: “Domnule preşedinte Maricel Popa, faceţi ceva”

0
961

Deputatul PMP de Iaşi, Petru Movilă, s-a arătat nemulţumit de lipsa de reacţie a autorităţilor judeţene în ceea ce priveşte asigurarea circulaţiei rutiere pe timp de iarnă.

“De la Miroslava până la Ţibăneşti nu există niciun utilaj care să întrețină drumul judeţean pe care se circulă foarte greu. E absolut necesar un utilaj care să distribuie sare. Sunt disperaţi conducătorii auto de aceasta situatie. Domnule presedinte Maricel Popa, faceţi ceva daca vedeţi aceasta postare. Faceţi-vă public numărul de telefon mobil al dumneavoastră şi a celorlalti responsabili de întreţinerea drumurilor judeţene. Şi mai ales, trimiteţi utilajele la treabă”, a scris deputatul Petru Movilă, astăzi, pe contul său de socializare.

Ca urmare a semnalului tras de deputat, mai multe autoutilaje au fost relocate pe raza DJ246 în zona comunei Ţibăneşti. Activitatea autoutilitarelor de deszăpezire contractate de Direcţia Judeţeană de Administrare a Drumurilor Judeţene Iaşi poate fi verificată, în timp real, AICI.