Un alt dezertor la PSD: Liviu Pop acuză dictatura din partidul social-democraților!

0
562

Continuă frământările interne în PSD, partid care doar în aparență arată că se schimbă, dacă e să ne luăm după lupta mediatică între lideri ai acestei formațiuni politice. Protagonistul unor gafe memorabile, Liviu Pop și-a dat seama, peste noapte, că PSD este condus în mod dictatorial, motiv pentru care a demisionat din partid.

Astăzi m-am retras din Partidul Social Democrat. Este o decizie grea pentru mine în aceste momente dificile pentru partid, dar nu pot accepta să fac parte dintr-o organizație condusă dictatorial de către Gabriel Valer Zetea care nu respectă statutul PSD și nici ultimul vot din Comitetul Politic Județean. Nerespectarea deciziilor democratice ale PSD de către acesta, coroborat cu aceeași conduită greșită din campania electorală recentă, mă determină să fac acest lucru. A condus și pierdut ultimele 3 campanii electorale și își dorește același lucru și pentru a 4 a oară.”, este anunțul făcut ieri de Liviu Pop, într-o postare pe Facebook.

De-a lungul carierei politice, Liviu Pop a fost în centrul unor scandaluri și gafe, fiind acuzat că și-a plagiat doctoratul, a rămas cunoscut pentru afirmația că 12 e mai mare decât 16 și că s-a operat la “genunche”.