UAIC Iași acordă 1.600 de tablete gratuite pentru studenţi

0
712

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” (UAIC) va acorda tablete unui număr de 1.600 de studenţi tablete în mod gratuit. Condiţia impusă de instituţia de învăţământ superior este ca tinerii să îndeplinească criteriile pentru a putea beneficia de burse sociale şi burse sociale ocazionale în anul în curs: 2021 – 2022. 

„Tabletele vor fi achiziţionate în cadrul proiectului «Acces la învăţământul universitar on-line pentru toţi. E-educaţie pentru toţi!», finanţat prin Programul Operaţional Competitivitate 2014-2020, Axa Prioritară 2 – Acţiunea 2.3.3 – Îmbunătăţirea conţinutului digital şi a infrastructurii TIC sistemice în domeniul e-educaţie, e-incluziune, e-sănătate şi e-cultură – Secţiunea E-Educaţie, Apel 2”, au precizat reprezentanţii universităţii.

Potrivit ZiaruldeIași.ro, ei au mai precizat că prin implementarea proiectului se urmăreşte desfăşurarea în mai bune condiţii a procesului educaţional, mai ales în contextul în care, în timpul pandemiei, la UAIC majoritatea cursurilor şi seminariilor s-au desfăşurat şi se desfăşoară online. Proiectul în cadrul căruia sunt achiziţionate tabletele are valoare de circa 2,3 milioane de lei şi trebuie să fie implementat în 11 luni.