Conferinţă internațională la TUIASI – vor fi participanți din 15 state

0
562

Universitatea “Gheorghe Asachi” din Iaşi organizează în acest an cea de-a XI-a ediţie a Conferinţei internaţionale de Ingineria şi Managementul Mediului în Elveţia, alături de alte două universităţi din Europa şi de către Federaţia Europeană de Biotehnologie.

Astfel, Departamentul de Ingineria şi Managementul Mediului de la Facultatea de Inginerie Chimică şi Protecţia Mediului “Cristofor Simionescu” de la TUIASI, împreună cu Universitatea de Ştiinţe Aplicate şi Arte Elveţia de Nord-Vest din Elveţia, Universitatea Alma Mater Studiorum din Bologna, Italia şi Federaţia Europeană de Biotehnologie sunt instituţiile care organizează în perioada 8-10 septembrie cea de-a IV-a ediţie a acestor conferinţe care se desfăşoară peste hotare, urmând ca întâlnirile să aibă loc atât în mediul online, dar şi fizic, în Muttenz, Elveţia.

Conferinţa internaţională de Ingineria şi Managementul Mediului –ICEEM11 este susţinută în parteneriat cu Departamentul InterMEDIU de la Universitatea Tehnică “Gheorghe Asachi” din Iaşi şi Organizaţia Academică de ingineria mediului şi dezvoltare durabilă (OAIMDD), anul acesta urmând să participe 105 invitaţi care urmează să susţină 65 de comunicări orale şi 38 de postere, grupate în 15 sesiuni a câte 7 subiecte majore.

Vor fi susţinute prelegeri care au drept teme “Biotehnologia mediului”, “Ciclurile resurselor de apă şi a apelor uzate: tehnologii, recirculare şi reutilizare”, “Managementul deşeurilor în contextul (bio) economiei circulare”, “Evaluări de durabilitate şi ecoinovare”, “Materiale noi pentru aplicaţii de mediu şi energie”, “Monitorizarea şi modelarea poluării mediului” şi “Workshop-uri tematice (economie circulară şi bioeconomie, proiecte europene, priorităţi şi oportunităţi de cercetare emergente)”.

Practic, participanţii la cea de-a XI-a ediţie a Conferinţei internaţionale de Inginerie şi Managementul Mediului sunt specialişti care provin de la 30 de universităţi, dintre care 23 din străinătate, alături de specialişti de la 8 institute de cercetare şi dezvoltare, 5 fiind din afara ţării, dar şi specialişti de la 4 parteneri industriali. Participanţii din acest an provin din 15 ţări, de pe 2 continente.

ZiaruldeIași.ro scrie că seria de conferinţe internaţionale privind ingineria şi managementul mediului-ICEEM, a fost iniţiată şi organizată la fiecare 2 ani, din 2002, de către Departamentul de Ingineria şi Managementul Mediului de la Facultatea de Inginerie Chimică şi Protecţia Mediului de la TUIASI.

Conferinţele au drept scop reunirea cercetătorilor internaţionali, academicieni, profesionişti în domeniu, dar şi studenţi care lucrează în domenii precum ingineria mediului sau managementul mediului, încurajând astfel schimbul de cunoştinţe şi diseminarea cercetării şi a programelor educaţionale specifice.