Studiu: Pandemia de coronavirus a dus la apariția a peste 200 de noi miliardari „made in China”

0
713

Peste 200 de noi miliardari din China au apărut în ultimul an, pe fondul pandemiei provocate de coronavirus, conform unui studiu realizat de Hurun Global Rich List citat de Yahoo News și Business Standard și preluat ulterior de Digi24.ro.

Practic, numărul miliardarilor chinezi în dolari aproape s-a dublat în ultimii cinci ani. În acest moment, China deține cei mai mulți miliardari (1058), urmată de SUA (696), India (177). Germania, Marea Britanie și Elveția au și ele peste 100 de miliardari, fiecare.

În total, în anul 2020, în ciuda pandemiei de COVID-19, 421 de noi miliardari au apărut în lume: o frecvență de 8 miliardari „creați” în fiecare săptămână.

În acest moment, în întreaga lume există 3.228 de miliardari, conform Hurun Global Rich List 2021. Averea lor combinată este de 14,7 trilioane de dolari.

„Averea cumulată a tuturor miliardarilor reprezintă echivalentul PIB-ului Germaniei”, se arată în studiul Hurun.

Elon Musk continuă să fie cel mai bogat om din lume, cu o avere totală de 197 miliarde de dolari.

Averea lui Musk a crescut fulminant în 2020 cu 151 de miliarde de dolari.

Pe locul doi în topul celor mai bogați oameni ai lumii se situează șeful companiei Amazon, Jeff Bezos, cu o avere de 189 miliarde de dolari.

Cel mai bogat chinez e pe locul 7 în topul mondial al miliardarilor

Bernard Arnault, șeful LVMH Moët Hennessy – Louis Vuitton SE, cea mai mare companie mondială de produse de lux, este pe locul trei, cu o avere totală de 114 miliarde de dolari.

Topul 5 al miliardarilor lumii e completat de Bill Gates (Microsoft) și Mark Zuckerberg (Facebook).

Cel mai bogat om de afaceri din China, pe locul 7 în clasamentul Hurun, este Zhong Shanshan, patronul Nongfu, producător de apăa îmbuteliată. Averea sa este de 85 miliarde de dolari.

Cea mai bogată femeie din lume este Alice Walton, patroana Walmart, cu o avere de 74 miliarde de dolari.