STUDIU: Exerciţiile fizice efectuate la temperaturi scăzute ard mai multe calorii

0
991

Oamenii de ştiinţă canadieni au descoperit că exerciţiile fizice efectuate la temperaturi scăzute ard mai multe calorii, în special în timpul antrenamentelor scurte şi intense, scrie dariknews.de.

În cadrul unui studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Lawrence, oxidarea lipidelor (arderea grăsimilor) a crescut de peste trei ori la voluntarii care au efectuat exerciţii fizice la o temperatură de zero grade Celsius, comparativ cu un mediu neutru din punct de vedere termic, de 21 de grade Celsius.

Participanţii care erau într-o formă moderat bună, însă obezi, au trebuit să facă o combinaţie de exerciţii de intensitate ridicată şi scăzută, la ambele temperaturi.

Studiul a fost realizat cu participarea a doar 11 voluntari, astfel încât oamenii de ştiinţă speră să îl continue