Strategia Europeană privind biodiversitatea – care sunt implicațiile pentru România

0
859

Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a organizat ieri, 29 iulie 2020, o dezbatere live cu tema ,,Strategia Europeană privind Biodiversitatea: implicații pentru România’’.

Pe 20 mai 2020 a fost publicată Strategia UE privind biodiversitatea pentru 2030 care are ca scop redresarea biodiversității Europei până în 2030. Strategia este parte importantă a Pactului Verde European (Green Deal) și își propune să susțină și o redresare ecologică în urma pandemiei. Adoptarea concluziilor pe Strategia UE privind biodiversitatea reprezintă una din prioritățile PRES DE.

În acest context, România trebuie să facă pași importanți spre reformularea Strategiei Naționale privind Biodiversitatea în lumina noilor abordări, pentru a combate pierderea accelerată a biodiversității și asigurarea pe termen lung a bunăstării societății noastre, comunică Ministerul Mediului.

Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a organizat, astăzi 29 iulie 2020, o dezbatere live cu tema ,,Strategia…

Gepostet von Ministerul Mediului – România am Mittwoch, 29. Juli 2020

„Cred că anii care urmează vor fi pentru Europa o cursă contracronometru pentru a salva ce se mai poate salva.

Se preconizează că în următorii ani vor dispărea aroximativ 1 milion de specii, iar România va trebui să facă eforturi pentru a stopa declinul biodiversității.

Consider că România are un potențial uriaș și trebuie ca noi toți să facem pași importanți pentru a ajuta la o dezvoltare durabilă”,a declarat Costel Alexe, ministrul mediului, apelor și pădurilor.

În cadrul evenimentului, discuțiile s-au axat pe tema angajamentelor principale și acțiunilor specifice privind protecția naturii care trebuie îndeplinite până în 2030.

Dintre acestea fac parte protejarea în mod legal a cel puțin 30% din suprafața terestră a UE și 30% din zona maritimă a UE și crearea de coridoare ecologice integrate în cadrul unei veritabile rețele transeuropene pentru natură, protejarea cu strictețe a cel puțin o treime din zonele protejate ale UE, inclusiv pădurile primare și seculare, dar și gestionarea eficace a tuturor zonelor protejate, prin definirea unor obiective și măsuri de conservare clare și prin monitorizarea adecvată a acestora.

CE a adoptat un Plan de acțiune ambițios, pe termen lung pentru protejarea naturii și limitarea degradării ecosistemelor care prevede refacerea ecosistemelor terestre și maritime prin consolidarea cadrului juridic al UE pentru refacerea naturii, reintroducerea naturii pe terenurile agricole, remedierea artificializării terenurilor și refacerea ecosistemelor solului, mai multe păduri și îmbunătățirea sănătății și a rezilienței acestora, soluții reciproc avantajoase pentru producerea de energie, restabilirea stării ecologice bune a ecosistemelor marine, refacerea ecosistemelor de apă dulce, înverzirea zonelor urbane și periurbane, reducerea poluării, combaterea speciilor alogene invazive.

Protecția și refacerea naturii vor necesita mai mult decât o reglementare, va necesita acțiuni din partea cetățenilor, a întreprinderilor, a partenerilor sociali și a comunității de cercetare și cunoaștere, precum și parteneriate solide între nivelurile local, regional, național și european.

La eveniment au participat reprezentanți ai MMAP, ANANP, MDRAP, MADR, MEC, ME, MFE, MAE, MTI, dar și ai societății civile.

Dezbaterea poate fi urmărită la următorul link: https://bit.ly/3hK2T4i.