Sorin Afloarei, Vicepreședintele Consiliului Județean Iași: De ce sunt pro vaccinare?

0
731

Într-o postare de pe pagina sa oficială de facebook, Sorin Afloarei, Vicepreședintele Consiliului Județean Iași, a explicat de acesta este pro-vaccinare.

Redăm, în continuare, conținutul integral al postării:

“De ce sunt pro vaccinare?

În primul rând îmi doresc să revenim cât mai repede la normalitate. Da, de necrezut că am ajuns să folosim termenul « normalitate » în situații care privesc viața noastră, a tuturor, din perspective obiective.Vaccinarea este primul pas spre o viață în care vom putea face lucrurile așa cum le făceam înainte de apariția virusului COVID-19. Nu mi-am imaginat niciodată că voi ajunge în situația în care nu ne vom putea vizita prietenii, rudele și chiar părinții din cauza unui război nevăzut, unde inamicul întregii lumi poartă numele acestui virus ucigaș.

Oricine a supraviețuit unei infecții cu virusul, trebuie să se vaccineze pentru că nu este sigur că o infecție care a fost depășită va oferi protecție suficientă împotriva unei recontractări ale virusului. Au fost confirmate cazuri de reinfectare, mai rare, dar au fost. Conform specialiștilor din domeniu, vaccinarea împotriva virusului a întregii lumi va dura chiar și trei ani, pentru că acest vaccin se administrează în două tranșe.

Procesul privind vaccinarea anti COVID în România, decurge foarte bine, lumea pare să fi conștientizat că acest gest este un exemplu de civism și responsabilitate.Am spus și mă repet, eu mă voi vaccina atunci când îmi va veni rândul. Până la urmă, acest gest este unul perfect normal pentru cineva care își dorește siguranța proprie cât și siguranța persoanelor din jurul său” – a menționat Sorin Afloarei.