Somații pentru ridicarea autovehiculelor abandonate

0
984

În perioada 27 august – 7 septembrie inspectorii Serviciului Corp Control Primar au întocmit 35 procese verbale de contravenţie. Amenzile acordate au fost în sumă de 38.100 lei.

Cele mai multe amenzi, 24, au fost acordate pentru expunerea mărfurilor în afara spațiilor de vânzare, lipsa autorizaţiilor de funcţionare, nerespectarea obiectului de activitate autorizat și lipsa vizei autorizației. Celelalte amenzi au fost acordate pentru nerespectarea obligațiilor proprietarilor de imobile monumente istorice, nerespectarea obligațiilor proprietarilor de imobile, nerespectarea unor somații de salubrizare a unor terenuri și pentru depozitarea unor autoturisme avariate sau de tonaj mare staționate pe domeniul public.

În aceeaşi perioadă au fost acordate şi 69 somaţii. Cele mai multe, 35, au fost emise pentru ridicarea unor autovehicule avariate abandonate sau de tonaj mare staționate pe domeniul public. Restul au fost emise pentru prezentarea actelor de funcționare ale agenților economici, salubrizarea unor spații verzi administrate de asociațiile de proprietari, prezentarea actelor de funcționare ale agenților economici, salubrizarea unor terenuri, refacerea fațadei unui imobil și refacerea domeniului public afectat de intervenții la rețeaua publică de apă, respectiv de gaz.