Festivalul Serile Filmului Românesc, aflat la cea de-a XII-a ediţie, va avea loc în acest an în perioada 11 – 15 august, propunând ieşenilor pe lângă proiecţii de film şi lansări de carte, întâlniri cu actori şi regizori cunoscuţi sau expoziţii tematice. Totodată, organizatorii festivalului propun şi momente omagiale dedicate actorilor care au lăsat în urmă capodopere cinematografice şi teatrale.
Astfel, potrivit ZiaruldeIași.ro, Gala CineMemoriam, organizată în a doua zi a festivalului Serile Filmului Românesc, aduce în atenţie nume ale cinematografiei româneşti precum Draga-Olteanu Matei, Stela Popescu, Gheorghe Dinică sau Vladimir Găitan. Printre invitaţii speciali ai acestui eveniment se numără apropiaţi ai celor omagiaţi precum Dorel Vişan, Alexandru Arşinel, Gabriela Dinică, Gloria Găitan, Ileana Popovici sau Laurenţiu Damian. De asemenea, pe lângă întâlnirile cu artiştii care i-au cunoscut pe actorii omagiaţi, vor avea loc şi o serie de proiecţii de film. Printre acestea se numără şi filmul documentar despre Sergiu Nicolaescu, alături de filmele Patima (1975) şi Printre coline verzi (1971). În cadrul evenimentelor omagiale sunt incluse şi două expoziţii dedicate activităţii lui Amza Pellea şi a actriţei Draga-Olteanu Matei.
În ultima zi de festival, în cadrul Galei de închidere a festivalului, va avea loc în Piaţa Unirii un eveniment dedicat actorului Ion Dichiseanu. Momentul In Memoriam Ion Dichiseanu propune fragmente din spectacole, filme sau muzică şi este semnat de Adrian Păduraru. Programul integral al evenimentelor poate fi consultat pe site-ul oficial, www.festivalsfr.ro, sau pe pagina de Facebook a festivalului. Manifestările sunt organizate de ARTIS, festivalul fiind iniţiat de Asociaţia Studenţilor Jurnalişti.