Se lucrează pe mai multe drumuri judeţene

0
927

Consiliul Judeţean Iaşi a anunţat că, în acest moment, au loc lucrări pe mai multe tronsoane de drum judeţean. Potrivit CJ Iaşi, se lucrează la modernizarea DJ 281C: intersecție DN 28A (Blăgești)-Todirești -Coasta Măgurii-Cotnari- DN 28B (Cotnari), constructorul intervenind, în aceste zile, pe tronsonul din comuna Todirești.
“Stabilizarea terenului, prin procedeul de reciclare a vechiului asfalt și îmbunătățirea acestuia cu ciment, s-a realizat pe o lungime de 12 kilometri, iar pe trei kilometri a fost turnat și stratul de balast. Totodată, au fost montate deja 20 de podețe dintre cele 29 prevăzute în proiect. Pe lângă reabilitarea celor 25 de kilometri, constructorul va amenaja și 7400 de metri pătrați de trotuare, căile de acces la proprietăți și va moderniza cele șase stații de autobuz aflate pe acest drum”, se arată într-un comunicat al CJ Iaşi.  Investiția de 44 milioane de lei este asigurată prin Programul Național de Dezvoltare Locală II.

De asemenea, a fost turnat primul strat de asfalt pe DJ 248A: intersecție DC 73 Griești- limită județul Vaslui. Aproape trei sferturi din proiect au fost deja realizate, fiind montate până acum și cele 12 podețe. Constructorul va amenaja și parcarea aflată pe acest tronson, va monta indicatoare rutiere noi și va reface marcajele.
“Deși termenul prevăzut în contract pentru realizarea acestui proiect este de jumătate de an, iată că în mai puțin de două luni am reușit să realizăm o mare parte din procedurile de lucru fără a face rabat de la calitate, diriginții de șantier urmărind îndeaproape modul de execuție a lucrărilor. Conform contractului, constructorul va asigura garanția pentru o perioadă de trei ani”, au mai transmis reprezentanţii CJ Iaşi.
Fondurile necesare, 2,9 milioane de lei, au fost asigurate de la bugetul de stat, prin Programul Național de Dezvoltare Locală II.