Șapte proiecte dedicate Centenarului vor primi finanțare de la Guvern

0
986

Șapte proiecte incluse în Programul Centenar al Primăriei Municipiului Iași vor fi finanțate de Guvern. Finanțarea, care va fi realizată de Ministerul Culturii și Identității Naționale și care a fost aprobată în ședința Comitetului Interministerial pentru Centenar din 6 iulie, prevede alocarea a 540.000 de lei pentru construirea și amplasarea drapelului național în scuarul de la intersecția străzii Palat cu Splai Bahlui Mal Stâng, 1.000.000 de lei pentru realizarea și amplasarea copiei statuiei Regelui Ferdinand I Întregitorul la Chișinău, 2.000.000 de lei pentru reabilitarea Monumentului Eroilor din Primul Război Mondial din Galata, 2.000.000 de lei pentru reabilitarea și consolidarea Casei Berthelot, 150.000 de lei pentru restaurarea mormintelor din Cimitirul Eternitatea ale medicilor ieșeni căzuți în Primul Război Mondial și 73.000 de lei pentru Centenarul Societății Simfonice George Enescu” (18 octombrie 1918).

La acestea se adaugă 436.000 lei pentru implementarea „Traseului Memoriei”, proiectul fiind aprobat în ședința din 23 aprilie a Comitetului Interministerial pentru Centenar.

În luna decembrie a anului 2016, Primăria Municipiului Iași a creat Compartimentul Centenar dedicat creării și implementării unui program de anvergură care să marcheze un secol de când Iașul a fost Capitală de Război. Programul Centenar al Primăriei Municipiului Iași 2017 – 2020 include 30 de direcții tematice, 80 de proiecte cultural-academice, nopuă proiecte de investiții și 180 de manifestări, evenimente și acțiuni. La acestea se adaugă reabilitări de monumente, restaurarea de morminte, reabilitarea și consolidarea unor clădiri-simbol, achiziția de imobile, realizarea și amplasarea unor statui.