Șapte proiecte cu caracter de urgență au fost votate astăzi în cadrul ședinței extraodinare a Consiliului Județean

0
827

Cele mai multe proiecte de pe ordinea de zi a ședinței extraodinare a CJ Iași de vineri aduc modificări importante în activitatea și structura organizatorică a Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii „Sf. Maria” Iași.

            În urma votului aleșilor județeni, în cadrul spitalului, de luna viitoare, va fi înființată Secția de chirurgie plastică microchirurgie reconstructivă – cu 30 paturi, care va înlocui astfel compartimetul de specialitate care funcționa pâna acum în cadrul Secției pediatrie cronici. Anual, în cadrul Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii „Sf. Maria” Iasi sunt internați, în medie, 160 pacienți cu arsuri de grade diferite la care se adaugă și pacienții tratați în ambulatoriu.

            Consilierii județeni au votat și transformarea liniei de gardă în specialitatea chirurgie plastică, microchirurgie reconstructivă prin chemare de la domiciliu în linie de gardă continuă.

            Tot în cadrul ședinței de astăzi, a fost aprobată înființarea unor noi specialități la Ambulatoriul integrat al ”Spitalului Sf Maria”: diabet zaharat, nutriție boli metabolice, neurochirurgie, oncologie, urologie, chirurgie plastică, microchirurgie reconstructivă. De la 1 aprilie, spitalul va avea un Compartiment de dermatovenerologie care va permite accesarea Programului Național de Epidermoliza, având în vedere că în cadrul unității medicale sunt tratați pacienți cu această afecțiune. Un compartiment nou va fi și cel de endocrinologie care este o necesitate la nivelul unui spital regional de pediatrie. În prezent, pacienții care au nevoie de investigatii și/sau proceduri terapeutice de acest tip sunt redirecționati către alte spitale. 

            Structura de personal a spitalului se va modifca de la 1610 posturi la 1658, urmând a fi făcute angajări .

            ”Mă bucur că spitalele ieșene sunt un model de bună practică la nivel național. Numai săptămâna aceasta, la Iași, au fost rezolvate două cazuri unice în România: specialiștii de la Spitalul de Neurochirurgie au salvat în ultima clipă o pacientă de 21 de ani cu tumoră medulară, iar la Maternitatea «Elena Doamna», o tânără infectată cu Coronavirus și care avea și alte probleme medicale a născut 4 băieți sănătoși. De asemenea, medicii de la Spitalul de Copii «Sf. Maria» au stabilizat starea fetiței transferată de la Huși cu arsuri grave.

            Sunt vești foarte bune și dovezi că avem specialiști bine pregătiți și dedicați cauzei lor de a salva vieți. Mă voi asigura că toate spitalele din subordinea Consiliului Județean vor primi sprijin din partea administrației, astfel încât să creăm toate condițiile pentru ca medicii noștri să poată face performanță, iar Iașul să fie un centru de excelență medicală. ”, a afirmat Costel Alexe, Președintele Consiliului Județean Iași.

            Consilierii au votat astăzi și alocarea din excedentul Consiliului Județean Iași pentru anul 2021 a fondurilor necesare achiziției și plății serviciilor de proiectare faza DTAC, DTOE, Proiect Tehnic, DDE, scenariu de securitate la incendiu, Certificat de performanță energetică, asistență tehnică din partea proiectantului în cadrul proiectului “Extindere și dotare Unitate Functională Regională de Urgență în cadrul Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii «Sf. Maria» Iași”. Suma este de 324,45 mii lei, inclusiv TVA. Unitatea de Primire Urgențe (UPU), înființată în anul 2000, dispune în prezent de un spațiu insuficient desfășurării activității medicale. Extinderea și dotarea este necesară pentru creșterea gradului de confort necesar pacienților și aparținătorilor, creșterea calității actului medical și îndeplinirii cerințelor solicitate de legislația în vigoare. Consiliul Judetean Iași a obținut deja finanțare pentru acest proiect.

            Tot în cadrul ședinței de vineri consilierul  județean, Gabriel Pristăvița, a depus jurământul .