Dezbaterea publică privind blocarea posturilor, diminuarea veniturilor din sănătate și suspendarea activității pe anumite secții din cauza deficitului de personal aduce la suprafață doar „vârful icebergului”. Renumitul medic obstetrician ieșean, Prof. Dr. Mircea Onofriescu, atrage atenția printr-o analiză amplă asupra faptului că problemele din medicina românească sunt structurale, iar simpla majorare salarială nu reprezintă un panaceu.

În opinia sa, este nevoie de o reformă profundă, care să atingă de la modul de finanțare și management până la comportamentul și mentalitatea pacienților și ale cadrelor medicale.

Salariile nu rezolvă organizarea deficitară

Deși recunoaște că o remunerație echitabilă este esențială pentru reținerea specialiștilor, Prof. Dr. Mircea Onofriescu subliniază că banii nu pot acoperi lacunele sistemice de organizare.

„Personalul medical trebuie, fără îndoială, plătit corect. Este o condiție esențială pentru a păstra profesioniștii în sistem și pentru a recunoaște responsabilitatea muncii lor. Dar salariile mai bune nu vor soluționa toate neajunsurile. Tehnic partea asta ar fi probabil cel mai simplu de rezolvat.Însă după o perioadă de relativă mulțumire și liniște, aceleași probleme ar reveni în atenție: lipsa personalului calificat, suprasolicitarea, birocrația, organizare deficitară, lipsa resurselor în raport de nevoi, absența unor perspective reale de dezvoltare profesională pentru tot personalul medical, nu doar pentru medici. Fără schimbarea modului de funcționare, riscăm doar să finanțăm mai bine același sistem.”

Normative depășite, finanțare sub costul real și riscul gărzilor

Evoluția tehnologică și complexitatea cazurilor actuale impun actualizarea normativelor de personal și ajustarea tarifelor la inflație și costuri reale.

„Garda nu este o simplă prelungire a programului. Înseamnă muncă de noapte, stres, risc profesional și decizii luate în situații critice. Plata trebuie să reflecte această responsabilitate.”

Spitalul privit ca o mare companie: Autonomie, răspundere și recompensă

Schimbarea de paradigmă vizează direct actul de management. Un spital modern nu mai poate fi administrat rigid, iar performanța individuală trebuie stimulată.

„Managementul spitalelor trebuie, la rândul său, privit diferit. Un spital nu mai poate fi condus doar ca o instituție administrativă. Prin dimensiune, infrastructură, număr de angajați, fluxuri financiare și responsabilitate, funcționarea sa este comparabilă cu cea a marilor companii. Echipa managerială trebuie să aibă un plan clar, obiective măsurabile, bugete realiste și responsabilități bine definite. Managerul are nevoie de autonomie și de resurse, dar trebuie și evaluat în funcție de rezultatele obținute. Autonomia fără răspundere nu este o soluție, după cum nici răspunderea fără instrumentele necesare nu poate produce performanță.”

Referitor la motivarea personalului performant, medicul punctează:

„În același timp, trebuie să existe posibilitatea de a recunoaște și de a recompensa diferențiat munca. În orice spital sunt oameni care preiau mai multe responsabilități, au o activitate peste medie, contribuie la formarea colegilor, dezvoltă servicii și obțin rezultate mai bune. Un sistem rigid, în care efortul suplimentar nu poate fi recompensat, ajunge inevitabil să descurajeze performanța. Stimularea trebuie însă făcută transparent, pe baza unor criterii clare și măsurabile, care să țină cont nu doar de numărul serviciilor, ci și de complexitatea cazurilor, calitatea îngrijirilor și implicarea în dezvoltarea instituției.”

Debirocratizarea muncii medicului și eliminarea accesului „pe pile”

Unul dintre punctele critice atinse de medicul ieșean este traseul pacientului în sistem. Accesul la servicii medicale nu trebuie să depindă de relații personale, iar medicii nu trebuie transformați în dispeceri.

Concluzie: O schimbare necesară, dar incomodă

Declarația Prof. Dr. Mircea Onofriescu se încheie cu un apel la responsabilitate colectivă. Reforma autentică nu depinde doar de decidenții politici, ci și de disponibilitatea întregii societăți de a renunța la vechile obiceiuri.

„Desigur, trebuie să fim pregătiți cu toții pentru aceste schimbări. Un sistem echitabil înseamnă reguli clare, programări respectate, criterii de prioritate și, uneori, timpi de așteptare. Nu putem cere un sistem predictibil și corect, continuând în același timp să îl ocolim prin relații, telefoane și excepții. Schimbarea nu va fi comodă. Dar, fără reguli respectate și fără disponibilitatea de a ne schimba inclusiv propriile comportamente, vom continua să vorbim despre aceleași probleme și peste câțiva ani.”