În urmă cu 121 de ani, ieșenii au mers prima dată cu tramvaiul. Pe 1 martie 1900 a intrat în circulație primul tramvai din Iași. Tramvaiele electrice au fost introduse în capitala Moldovei în urmă cu 123 de ani, printr-o decizie a regelui Carol I. După câteva luni de la inaugurare, alte noi trasee au fost deschise în oraș. Iașul avea în acea vreme 17,307 km de cale de rulare, conform unui articol publicat de bzi.ro.
Străzile Iașului au fost străbătute pentru prima dată cu tramvaiul în anul 1900. Pe 1 martie 2021 s-au împlinit 121 de ani de la apariția primului tramvai care a circulat la Iași. Sistemul de transport public în comun cu tramvaie electrice a fost introdus la Iași în anul 1898 printr-un decret al regelui Carol I. Compania AEG din Berlin a fost desemnată să construiască întreaga infrastructură, depoul și să livreze vagoanele de tramvai. Ieșenii priveau cu uimire vagoanele AEG, fiind printre primii români care au făcut cunoștință cu tramvaiul electric. Prima garnitură a circulat pe traseul Gară – Piața Unirii – Hală. Mijlocul de transport public care poartă numărul 1 și a scris istorie în municipiul Iași este cunoscut de ieșeni sub numele de „tramvaiul de epocă”.
„În anul 1900, la Iași, există cea mai modernă și lungă rețea de tramvai din țară de 17,307 km, urmată de cele din Brăila – 13,358 km, Galați – 13,200 km, Timișoara – 10,315 km și București – 5,512 km. Încă de la început, tramvaiele au fost accesibile tuturor cetățenilor. Este important să amintim că, odată cu introducerea sistemului de transport public cu tramvaie la Iași, orașul a fost electrificat, fiind dată în folosință «Uzina de lumină»”, a declarat Silviu Teodor-Stanciu, președinte al Asociației Tramclub Iași.
Tramvaiul de epocă este emblema Companiei de Transport Public Iași (CTP)
Tramvaiul AEG, care poartă numărul 1, a fost restaurat în anul 1998 cu ocazia aniversării centenarului transportului electric la Iași. Tramvaiul a fost restaurat de inginerul Dorian Geba și a primit numele de „tramvaiul de epocă”. Tramvaiele AEG au fost fabricate la Berlin în anul 1898, acestea intrând în circulație la Iași doi ani mai târziu, la 1 martie 1900. Alături de tramvaiul AEG, celebrul restaurator de tramvaie a refăcut în același an și tramvaiul măturătoare cu numărul 2, un model unic la nivel internațional, proiectat și construit la Iași în anul 1922. În vara anului 2020, tramvaiul a fost expus public pe strada Lăpușneanu, în fața Galeriilor „Dumitru I. Grumăzescu”.
„Spre deosebire de anul 1900, rețeaua de tramvai s-a extins considerabil, ajungând la o lungime de aproximativ 86 de km. Parcul de tramvaie s-a mărit, fiind achiziționate vehicule de mare capacitate. Dacă la 1900 capacitatea unui tramvai era de aproximativ 30 de persoane, în prezent un tramvai dublu-articulat poate transporta până la 300 de persoane”, a precizat Silviu Teodor-Stanciu, președinte al Asociației Tramclub Iași.
Tramvaiul istoric poate fi închiriat
Tramvaiul istoric este conservat în stare foarte bună în depoul Dacia al CTP Iași, fiind folosit la parade și evenimente speciale. În zilele de sărbătoare, tramvaiul istoric circulă pe una dintre cele mai vechi rute, Copou – Târgu Cucu, iar ieșenii și turiștii de astăzi se pot simți ca primii călători din epoca trecută. Pasionații de istorie pot închiria „tramvaiul de epocă” pentru evenimente private. De obicei tramvaiul cu însemnătate istorică este căutat pentru nunți sau alte petreceri.
Prețul de închiriere a vehiculului de epocă, în timpul săptămânii, este de 120 de euro pe oră, echivalentul a 557 de lei. În weekend, doritorii trebuie să plătească 133 de euro pe oră, adică 615 lei. Cei care vor să închirieze tramvaiul sau orice alt vehicul de la CTP Iași trebuie să completeze o cerere de închiriere și să o trimită la adresa de e-mail cabinet@sctpiasi.ro. De la CTP Iași se mai pot închiria și autoutilaje, cum ar fi: basculantă, compresor, excavator, scară mecanică și altele. Autoutilajele se închiriază pe oră cu șofer. Prețurile de închiriere variază între 77 și 556 de lei pe oră.