Românii își pot cumpăra motociclete prin programul Rabla! Ministrul Mediului: „Voucherul de casare va fi în valoare de 3.500 lei”

0
802

Ministrul Mediului Costel Alexe a anunțat, marți, că românii își vor putea ahiziționa motociclete cu voucherele obținute la casarea unei mașini vechi prin programul „Rabla Clasic”. Voucherul de casare va fi în valoare de 3.500 lei.

Una dintre noutățile programului Rabla Clasic din 2020 este posibilitatea de achiziționare de motociclete.

„Sperăm că vom satisface astfel dorința a foarte mulți români care au așteptat această nouă introducere în program”, a declarat Costel Alexe, într-o conferință de presă, marți la Ministerul Mediului.

Și în acest caz, trebuie casată o mașină veche, iar prima va fi de 3.500 de lei. Această sumă a fost stabilită, explică ministrul Mediului, pentru fi creată echitate între cumpărătorii de mașini și cei de motociclete. Astfel, voucherul va reprezenta 10% din valoarea unui vehicul.

Ministrul a anunțat și o creștere a eco-bonusului pentru mașinile hibride convențional, cele care nu se încarcă la priză, de la 1.700 de lei la 2.500 de lei.

Costel Alexe spune că în urma noilor prevederi din program, suma maximă decontată prin „Rabla Clasic” poate atinge 2.000 de euro în cazul persoanelor care își cumpără o mașină nouă ce respectă două eco-bonusuri.

„De exemplu dacă un român va alege să cumpere o mașină hibrid convențional cu pragul de emisie de 96 CO2, i se vor deconta din costul total al mașinii 2.000 de euro. Cu alte cuvinte, eco-bonusurile pot fi combinate între ele și se adaugă la prima de casare”, a exemplificat ministrul.