România va primi noi rachete Patriot în 2022 și va deveni prima țară din lume care va opera cea mai nouă versiune a acestui sistem de apărare antiaeriană

0
693

România va primi noi sisteme de rachete Patriot în anul 2022, compania Raytheon aflându-se în discuții cu Guvernul de la București pentru achiziţia sistemelor antiariene cu rază scurtă şi medie de acţiune.

Livrarea de noi sisteme Patriot în 2022 consolidează strategia de securitate a României. Atunci când România va primi unităţi noi de tragere Patriot în 2022, va deveni prima ţară din lume care va opera cea mai nouă versiune a acestui sistem modernizat constant, cu eficienţă dovedită pe câmpul de operaţiuni, sistem fabricat de Raytheon Missiles & Defense, o divizie a Raytheon Technologie”, a anunțat compania într-un comunicat citat de CaleaEuropeană.ro.

România a început utilizarea primului său sistem Patriot în ultima parte a anului 2020, acesta reprezentând o capabilitate de bază pentru întărirea apărării sale aeriene și anti-rachetă – protejându-i granițele și ajutând-o să asigure securitatea flancului estic al NATO.

Achiziția unor noi unități Patriot marchează încă un moment de referință în abordarea de securitate a statului membru NATO, mai arată compania.

Tom Laliberty, vicepreşedinte Land Warfare & Air Defense, o divizie a Raytheon Missiles & Defense, a declarat în comunicatul citat că România trebuie să se bazeze pe mai multe tipuri de sisteme de apărare.

Nu este practic să te bazezi pe un singur sistem de apărare aeriană pentru a răspunde eficient în faţa acestui spectru extins de ameninţări. În teorie, un sistem poate să îndeplinească acest obiectiv, dar nu este neapărat eficient”, a subliniat el.

Potrivit Raytheon, sistemul Aegis Ashore pe care SUA îl operează de la Deveselu, ca parte a Abordării Europene Adaptive în Etape, contracarează rachetele balistice cu rază lungă de acţiune. Sub acest sistem, Patriot acoperă următorul nivel de apărare şi contracarează rachete balistice tactice, rachete de croazieră şi o gamă largă de aeronave, inclusiv elicoptere.

În viitor, acestora se vor adăuga sistemele de apărare de coastă Naval Strike Missile (NSM CDS), pe care guvernul României a decis de curând să le achiziţioneze, realizate de Raytheon în cooperare cu compania norvegiană Kongsberg Defence & Aerospace (KDA).

Oficialul de la Raytheon a declarat că este în discuţie cu guvernul român pentru achiziţia sistemelor cu rază mică şi foarte mică, un program de peste două miliarde de euro al României.

În perspectivă, discutăm cu guvernul român pentru a adăuga, poate, sistemul NASAMS (National Advanced Surface-to-Air Missile System), pe care îl construim tot în colaborare cu KDA, pentru a acoperi ameninţările cu rază scurtă şi medie de sub apărarea oferită de Patriot. În acest moment, NASAMS este deţinut de 12 ţări, inclusiv SUA şi alte ţări din NATO. Sistemul cuprinde radarul Sentinel, Centrul de Distribuţie a Tragerii (FDC) dezvoltat de KDA şi o familie de rachete, ce asigură capabilităţi împotriva unei game largi de ameninţări”, a spus Laliberty.