România va participa la Jocurile Olimpice de iarnă de la Beijing cu cel puțin 19 sportivi / Lista finală se decide pe 23 ianuarie

0
856

Delegația României pentru Jocurile Olimpice de iarnă din China urmează să fie compusă din 19 sportivi, însă  în această săptămână este posibil ca țara noastră să mai primească din partea federaţiilor internaţionale alte patru locuri prin redistribuire, a declarat şeful delegaţiei tricolore, Florin Mişcă, citat de Agenția de presă Rador.

Numele sportivilor vor fi aprobate ulterior de către Comitetul Executiv al Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, pe baza propunerilor făcute de către federaţiile naţionale.

Noi încercăm să finalizăm această listă pe 20 ianuarie, termenul este ceva mai încolo, dar avem Comitetul Executiv care va avea pe ordinea de zi şi aprobarea delegaţiei nominale. Deci pe 20 ianuarie Comitetul Executiv va aproba lista nominală a participanţilor şi apoi pot apărea alte patru nume, până în 23 ianuarie. Noi sperăm să apară mai repede, pentru că ne încurcă şi cu alte operaţiuni logistice, în primul rând biletele de avion”, a declarat Florin Mişcă.

Regulile Covid din China

Referitor la condiţiile de intrare în China, oficialul COSR a precizat că vaccinul nu reprezintă o condiţie obligatorie. Mişcă a afirmat însă că nu există persoane care să nu fie vaccinate anti-Covid în delegaţia României.

El a explicat şi regulile impuse de organizatori în cazul depistării unor cazuri de Covid-19 în rândul delegaţiilor.

Numirea unui ofiţer Covid este o condiţie obligatorie, poate fi medic sau poate avea o altă profesie, dar în cazul nostru este doamna doctor Diana Torje. Rolul dânsei este să se asigure că toţi membrii delegaţiei cunosc regulamentul epidemiologic de participare la Jocurile Olimpice, să îi instruiască pe fiecare dacă este cazul, să colecteze toate datele, să le prezinte Comitetului de Organizare, practic este persoana de legătură cu Comitetul de Organizare pe probleme de Covid. În situaţia în care, Doamne fereşte, pe perioada Jocurilor Olimpice o persoană din delegaţia României este identificată pozitiv sau contact, pentru că acolo se vor face testări PCR zilnice, ofiţerul Covid este primul contactat şi iniţiază procesul de carantinare a persoanei. Când este pozitiv, e clar, e negru pe alb rezultatul testului, la persoană de contact este ceva mai complex, pentru că stabilirea acelei persoane se face numai cu ofiţerul Covid şi cu o persoană din Comisia Medicală a CIO, pentru a fi cât mai transparentă, pentru că poate impacta şi rezultatele sportive. Pentru că dacă interzici cuiva să concureze, este mai complicat. Ofiţerul Covid a devenit un rol obligatoriu şi important”.

Jocurile Olimpice de la Beijing se vor desfăşura în perioada 4-20 februarie.