România e pe locul 2 în UE la decese și pe penultimul loc la vaccin

0
609

România se află pe locul al doilea în Uniunea Europeană în ceea ce privește numărul persoanelor decedate în ultimele două săptămâni din cauza COVID, potrivit unei statistici realizate de Centrul European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor.

Graficul privind situația deceselor provocate de COVID 19 în statele UE a fost prezentat pe pagina de Facebook a secretarului de stat la Ministerul Sănătății, Andrei Baciu.

Documentul cuprinde și situația persoanelor vaccinate cu ambele doze, capitol la care România este pe penultimul loc, potrivit Mediafax.

În 14 zile, în România au fost înregistrate 267 de decese la un milion de locuitori. Pe primul loc este Bulgaria, care are 325 de decese la milionul de locuitori.

Potrivit statisticii Centrului European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor, România și Bulgaria se află pe ultimele două locuri și la capitolul vaccinare anti-COVID cu ambele doze.

43% din populația adultă a României a fost vaccinată cu două doze, în timp ce în Bulgaria procentul este de doar 29%.

Vaccinarea este singura soluție, unica formă de apărare în fața bolii și de revenire la normalitate”, a scris Andrei Baciu.