Rezoluția Biroului Politic Județean al PNL Iași referitoare la negocierea postului de prefect al județului Iași

0
1896

Întrunit duminică, 19 decembrie 2021, Biroul Politic Județean al PNL Iași, a adoptat o rezoluție referitoare la modul în care conducerea Partidului Național Liberal a negociat postul de prefect al județului Iași.

Luând act de recentele informații apărute în mass-media, BPJ al PNL Iași constată că principiile negocierii stabilite în interiorul Partidului Național Liberal au fost încălcate și solicită președintelui partidului care a condus si conduce echipa de negociere remedierea modului în care postul de prefect al județului Iași a fost negociat de către PNL.

În discuțiile interne s-a insistat și a solicitat ca mandatul de prefect să revină formațiunii politice care deține conducerea Consiliului Județean Iași, datorită caracterului echitabil și a conservării relației de armonie și echilibru între instituții. Din păcate, aceste mandate au fost negociate arbitrar, constatând că în alte județe cu o situație similară, mandatul de prefect a fost revendicat de PNL, acolo unde partidul deține Consiliul Județean.

Niciodată în istoria recentă, instituțiile ieșene nu au avut o relație mai strânsă, mai coagulată, ca în perioada de activitate a prefectului Marian Grigoraș, un excelent mediator al acestora. În acest moment, instituțiile ieșene conclucrează eficient, relația cu primăriile este una echilibrată iar realitatea din teritoriu este transmisă în mod corect instituțiilor guvernamentale în vederea identificării celor mai bune măsuri. De asemenea, dialogurile cu reprezentanții societății civile, sindicate, ONG-uri, sunt eficiente și produc rezultate. 

Instituția Prefectului Iași a fost depolitizată în guvernarea liberală iar prefectul promovat de PNL nu este membru de partid și a fost un exemplu de reprezentant al Guvernului în teritoriu, echidistant, onest, un exemplu pentru administrație, apreciat chiar și de către primarii PSD sau USR. Instituția Prefectului Județului Iași are o conducere apolitică, profesionistă, cu experiență administrativă și având o ținută morală și profesională ireproșabilă. Instituția Prefectului Județului Iași este un model de administrație echidistantă și transparentă, deschisă comunicării și colaborării.

În sensul celor mai sus menționate, Filiala Județeană a PNL Iași reiterează întreaga susținere pentru actualul prefect al județului Iași, Marian Grigoraș.

Pe cale de consecință, atragem atenția conducerii centrale să ia act de această rezoluție și să caute soluții de îndreptare a situației pe care o semnalăm astăzi. În caz contrar, există riscul atingerii unui fir roșu între relația filialei județene a PNL Iași și conducerea centrală a Partidului Național Liberal și afectării încrederii noastre în politica de conducere a partidului.