Record de înscrieri în Măsura 3. Patronii din Iași ale căror afaceri au fost afectate de pandemia COVID-19 au cerut ajutoare financiare de aproape 50 de milioane de euro

0
827

Patronii din Iași care au înregistrat pierderi financiare, în anul 2020, au depus 1.108 cereri în Măsura 3. Antreprenorii din Iași care au avut de suferit din cauza pandemiei COVID-19 își pun speranțele în ajutoarele pe care le pot primi în cadrul acestei măsuri, între 50.000 și 200.000 de euro. Iașul este în topul județelor din Moldova în privința înscrierilor, iar la nivelul țării au fost depuse 27.736 de cereri

Numărul înscrierilor în aplicație a depășit de 6 ori bugetul inițial. În perioada 3 decembrie 2020 – 28 ianuarie 2021 au fost înregistrați 27.736 de aplicanți din toată țara, din Iași fiind 1.108 cereri cu 1.090 eligibile la finanțare și 885 de cereri care pot obține punctajul maxim. Bugetul alocat pentru Regiunea Nord-Est, care cuprinde județele Bacău, Botoșani, Iași, Neamț, Suceava și Vaslui, este în valoare totală de 344.477.610 lei și au aplicat 3.397 de firme. Patronii din Suceava au depus 841 de cereri, cei din Botoșani și Neamț, 334 fiecare. Două treimi din numărul total al aplicanților s-au înscris în ultima săptămână în aplicația deschisă în Măsura 3.

Bugetul disponibil al Măsurii 3 este de 550.000.000 de euro, din care 415.870.000 de euro sunt fonduri europene și alte 62.380.500 de euro, bani de la bugetul de stat. Restul sumei de peste 71 de milioane de euro reprezintă aportul propriu estimat al beneficiarilor și, potrivit specialiștilor, bugetul disponibil a fost depășit de 6 ori. IMM-urile din Iași afectate de pandemia de COVID-19 pot obține banii în cadrul măsurii 3 pentru extinderea capacităților de producție existente, precum și pentru extinderea capacităților de prestări de servicii. Banii se mai acordă pentru realizarea de unități noi ale capacităților de producție existente, precum și pentru realizarea unor unități noi de prestare de servicii, reabilitarea/modernizarea unităților de producție existente, precum și pentru reabilitarea/modernizarea unor unități noi de prestare de servicii.

Patronii din Iași trebuie să urmeze pașii pentru a obține ajutoarele financiare în Măsura 3

Măsura 3 este ultima destinată firmelor afectate de pandemia COVID-19. Antreprenorii din Iași care vor să obțină banii în Măsura 3 trebuie să aibă un aport de 15 la sută din valoarea sumei acordate de stat. Cererile vor fi analizate de specialiștii din cadrul Ministerului Economiei, prin Agențiile pentru IMM-uri. Antreprenorii care sunt eligibili la finanțare vor descărca contractul de finanțare, îl vor semna cu semnătura electronică și îl vor reîncărca semnat în aplicație împreună cu dovada cofinanțării (extras de cont bancar, scrisoare de aprobare a creditului sau contract de credit), respectând procentul pentru care au obținut punctaj, în maximum 20 de zile de la data primirii.

După semnarea acestuia de către ordonatorul terțiar de credite și reîncărcarea în aplicație a contractului semnat de ambele părți, instituția de credit parteneră selectată de către aplicant la înscriere va fi înștiințată electronic. Alte două măsuri prin intermediul cărora firmele care au înregistrat pierderi financiare din cauza pandemiei COVID-19 primesc finanțare sunt Măsurile 1 și 2. Au fost înscrise 1.800 de cereri, cele mai multe în Măsura 1, microgranturi în valoare de 2.000 de euro. Cei 1.121 de beneficiari din Iași au primit banii de la Ministerul Economiei, iar plățile continuă pentru cererile depuse în Măsura 2.

Citește articolul integral AICI.