Proprietarul unei mici afaceri din Marea Britanie a început acţiunile legale împotriva companiei tehnologice Google, susţinând că aceasta nu a eliminat
recenzii false şi dăunătoare despre compania sa, scrie BBC.
Vânzătorul de maşini din Essex, a afirmat că a primit recenzii negative anonime. El a declarat pentru BBC că a făcut plângere către Google, dar că firma răspunde mereu în acelaşi fel. “Susţin că aceasta nu contravine politicilor lor, le pare foarte rău dar le vor lăsa acolo. Le-am trimis apoi informaţii clare care arată că aceste recenzii sunt complet false, fabricate, că persoanele care se presupune că le-au scris nu există”, a declarat proprietarul.
Google a afirmat că monitorizează constant conţinuturile care încalcă regulile şi că respectă legile tuturor ţărilor în care funcţionează.